Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Unul dintre cei mai importanți organizatori de târguri de artă cumpără Armory Show și Expo Chicago
london,england,9,october,2016;,entrance,to,frieze,art,fair

Unul dintre cei mai importanți organizatori de târguri de artă cumpără Armory Show și Expo Chicago

Frieze, care organizează târguri de artă importante în Londra, New York, Los Angeles și Seul, a anunțat că achiziționează două dintre cele mai importante târguri de artă din Statele Unite, Armory Show din New York și Expo Chicago.

„Să începem cu faptul că piața de artă americană este cea mai mare de departe”, a declarat Simon Fox, CEO al Frieze, pentru ARTnews. „Ocazia de a avea un târg mai mare într-o perioadă diferită a anului într-o piață atât de importantă ca New York a fost foarte artactivă pentru noi. Chicago, desigur, este o oportunitate complet nouă pentru noi – să ne integrăm într-o zonă a pieței americane bogate cultural în care nu am mai fost prezenți până acum”.

Atât Armory Show, care este condus de directorul executiv Nicole Berry, cât și Expo Chicago, condus de Tony Karman, fondator și președinte, vor funcționa ca divizii separate în cadrul Frieze, cu echipele lor existente, dar vor avea în comun servicii precum sponsorizarea, finanțele, departamentul juridic și departamentul de resurse umane, potrivit lui Fox. El a precizat că nu va comenta de cât timp se poartă negocieri pentru achiziția celor două târguri.

Competiția continuă între Frieze și Armory Show 

Achiziția Armory Show ar părea să complice viitorul târgului Frieze de la New York, dar Fox a afirmat că ambele târguri vor continua să funcționeze, deoarece consideră că se completează reciproc, numind Frieze New York un „târg mai mic, dar foarte iubit”, care se numără printre cele mai de succes ale companiei.

O altă complicație a acestei achiziții este faptul că edițiile din acest an ale Armory Show, care și-a mutat datele în septembrie, și Frieze Seoul vor avea loc în aceeași săptămână.

„Atât Frieze Seoul, cât și Armory Show se află în centre de congrese aglomerate. În timp, dacă am putea să mutăm puțin datele, astfel încât să evităm suprapunerea directă, ar fi de ajutor. Nu este ceva ce putem realiza neapărat imediat”, a adăugat Fox.

Ambele târguri nou achiziționate de Frieze sunt printre cele mai vechi care funcționează pe piața americană.

Expo Chicago își are rădăcinile în 1980, când a fost fondat predecesorul său, Art Chicago, considerat mulți ani cel mai important târg de artă din SUA. Armory Show, care a început ca Târg Internațional de Artă Gramercy, în 1994, în sălile Hotelului Gramercy Park, a fost fondat de mai mulți dealeri din New York ca alternativă la Art Chicago. Ele au fost redenumite în 2012, respectiv 1999.

Cu toate acestea, se poate spune că cele două târguri sunt depășite ca importanță și mărime de Art Basel Miami Beach, care a început în 2004.