Două galerii din România, la târgul italian Artissima
Artissima a anunțat participarea a 180 de expozanți din 35 de țări la ediția târgului de artă din toamnă de la Torino, între acestea aflându-se galeriile românești Sandwich și Biju.
Cea de-a 33-a ediție are loc la Oval, fostă instalație olimpică de patinaj viteză care găzduiește târgul începând din 2010.
Luigi Fassi, director pentru al cincilea an consecutiv, a organizat participanții în secțiuni distincte: Nou veniți (33 de galerii participă pentru prima dată, dar această secțiune pune în evidență 17 dintre acestea, considerate a fi emergente), Monolog/dialog (galerii experimentale care prezintă unul sau doi artiști), Ediții de artă (organizații non-profit care expun gravuri și multiple), Prezent-viitor și înapoi în viitor (prezentări dedicate unui singur artist, respectiv artiștilor emergenți și pionierilor artei contemporane) și Disegni (standuri monografice dedicate desenului).
În secțiunea Nou veniți este inclusă galeria clujeană Biju, axată pe scena artistică locală și pe promovarea artiștilor de toate vârstele care abordează o perspectivă contemporană în operele lor.
În secțiunea principală a târgului se află Sandwich, galerie bucureșteană gestionată colectiv, care dezvoltă proiecte în mai multe spații din Capitală. Aceasta a mai participat la Artissima în perioada 2022 – 2025, dar și la târgurile LISTE din Basel (2019, 2020, 2021, 2022), ART021 din Shanghai (2019), Feria Material Ciudad de Mexico (2022) și Viennacontemporary (2022, 2023, 2024, 2025).
Artissima 2026 are loc în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie.

