Valeria Glibiciuc reflectă lumina din tablouri pastel și o floare a soarelui din cărbune/ galerie foto
Limbajul florilor, soarele și primăvara sunt captate pe pânză de artista Valeria Glibiciuc în expoziția „There is only light” deschisă la Kulterra Gallery.
Lucrările, acrilic pe pânză, unele de dimensiuni considerabile, 150×130 cm, sunt o odă adusă dualității ce reflectă un echilibru între lumina cerească și cea umană.
Inspirația artistică a Valeriei Glibiciuc izvorăște dintr-un peisaj complex de influențe și experiențe esențiale. Practica picturii ecleziastice, parte integrantă a moștenirii sale familiale, adaugă lucrărilor sale o dimensiune spirituală și specială.
Figurile umane, peisajele și elementele naturale devin predominante în compozițiile sale, amestecându-se într-un dialog.
Artista face o declarație prin lucrarea „Sun Seeker”, o floare a soarelui din cărbune și componente electronice, care se rotește în fața luminii emanate de tablouri. „Cărbunele este un simbol al creației, modelat de întuneric și imensa presiune de a dezvălui luminozitatea ascunsă”, spune artista.
Metamorfoze
Valeria Glibiciuc (n. 2002) este o artistă profesionistă din Republica Moldova, care studiază în prezent la Academia de Arte „Minerva” din Groningen, Olanda.
Ea și-a demonstrat pasiunea pentru artă încă de la o vârstă fragedă și a fost cufundată într-un mediu creativ datorită tatălui ei, pictor iconograf. În 2021, a absolvit Colegiul de Artă „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, Republica Moldova.
Artista se remarcă printr-un portofoliu extins de expoziții de grup și personale cât și în cadrul a multiple târguri de artă, desfășurate atât pe plan național, cât și internațional, în locuri culturale de renume.
Valeria Glibiciuc, este cunoscută pentru lucrările sale care explorează conexiunile profunde dintre natură și experiența umană. Printr-o paletă vibrantă și forme fluide, artista reușește să surprindă esența fragilă a condiției umane și transformările perpetue ale existenței. Activitatea ei artistică se înscrie într-un efort de a exprima simbioza delicată dintre om și natură, fiecare lucrare fiind o reflecție a acestei metamorfoze nesfârșite.
Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, de la ora 12.00 la 18.00.
Foto credit: curatorial.ro, „There is only light”, Valeria Glibiciuc, Kulterra Gallery