Victor Vasarely și Capela Sixtină a artei optice și cinetice
Clădirea în care activează de jumătate de secol Fondation Vasarely din Aix-en-Provence, considerată o adevărată Capelă Sixtină a artei optice și cinetice, este unul dintre puținele exemple de moștenire arhitecturală lăsată istoriei de un artist.
Anul acesta, Centrul Pompidou și Fundația organizează o expoziție care oferă o perspectivă aprofundată asupra esteticii și viziunii clădirii sale emblematice, pe care artistul plastic Victor Vasarely a numit-o „centru arhitectonic”. Ea îi exprimă viziunea asupra modului în care opera sa ar trebui să existe și să fie percepută.
Victor Vasarely (1906 – 1997) a aderat, la începutul anilor 1950, la grupul Espace, fondat de André Bloc și Félix Del Marle, care își propunea o sinteză a artelor. În 1954, în timp ce grupul se manifesta printr-o expoziție la Biot (Franța), Vasarely a realizat primele lui integrări arhitecturale, la Caracas, în cadrul construcției orașului universitar. Au urmat multe altele, până la proiectul, nerealizat, Cité polychrome du bonheur.
Inspirat de avangarda primei jumătăți de secol și de Bauhaus, Vasarely și-a dorit să revoluționeze statutul, natura și modurile de producție ale operei de artă.
Expoziția „Projet pour une révolution. Vasarely et l’architecture”, deschisă la Fundație între 12 iunie și 1 noiembrie, trece în revistă dimensiunea amplă a activității artistice a lui Vasarely și marile etape care o caracterizează.
Istoria unei clădiri unice
Construcția clădirii Fundației a început în 1973 în Aix-en-Provence, unul dintre cele mai dinamice orașe franceze la acea vreme. Arhitecții specializați în monumente de patrimoniu John Sonnier și Dominique Ronsseray au fost însărcinați de Victor Vasarely să pună în practică proiectul conceput personal.
Clădirea urma să cuprindă 16 hexagoane, fiecare cu o lățime de 14 metri de la o extremitate la alta. Hexagoanele urmau să se unească într-un dreptunghi de 87 de metri lungime și 40 de metri lățime. La parter, șapte „celule”, fiecare cu o înălțime de 11 metri, urmau să găzduiască cele patruzeci și două de instalații arhitectonice ale lui Vasarely. Restul clădirii includea o sală de conferințe/auditoriu, o bibliotecă și depozite. La etaj, Vasarely intenționa să amenajeze birouri și ateliere pentru desfășurarea de noi cercetări sau proiectarea de noi instalații.
În decembrie 1973, când a fost pusă piatra de temelie, Victor Vasarely a lăsat în fundațiile clădirii un mesaj din care a dezvăluit doar primele cuvinte: „De la Cézanne la Vasarely: vom fi demni”. Mai multe dificultăți tehnice au încetinit procesul de construcție.
Clădirea și Fundația Vasarely a fost inaugurate la 14 februarie 1976, în prezența doamnei Claude Pompidou și a lui Jacques Chirac, prim-ministru la acea vreme, între alții.
Fiind o sculptură monumentală „lumino-cinetică”, aceasta e un exemplu de sinteză între arhitectură și artele plastice. În schițe, artistul și arhitectul Jean Sonnier a optat pentru un sistem format din 16 celule hexagonale: o formă geometrică pe care Victor Vasarely a folosit-o în seria sa „Hommage à l’hexagone”.
Cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați, paisprezece cupole piramidale, din exteriorul clădirii, un perete plisat, asemănător unei perdele, prezintă o alternanță binară de cercuri și pătrate albe și negre.
