Zece artiști, în expoziția „Threads” la Galeria Posibilă
Anca Dima, Vitaly Yankovy, Alina Ion, Edén Barrena, Nadine Weber, Alexandru Mihai Budeș, Matei Monoranu, Miruna Radovici, Roxana Morar și Guillaume Bihan, care au participat în perioada 1 – 15 august 2022 la rezidența „Sounds Like a Book V” în satul Șona, județul Brașov, expun între 10 și 19 noiembrie la Galeria Posibilă din București.
Vernisajul „Threads” este programat pe 10 noiembrie, începând cu ora 18:00.
Rezidența artistică a urmărit lucrul cu două medii artistice alternative – sunet și carte. Programul a constat în trei părți complementare: o serie de plimbări, un atelier de sound art și un workshop de book design. Scopul atelierelor a fost crearea unor proiecte artistice bazate pe cercetare și dialog cu membri ai comunității din Șona.
Coordonatori ai rezidenței au fost Lukas Jakob Löecker, sound artist, și Graphomat (Andreea Mihaiu, Mihai Popescu, Andra Pavel), iar tururile au fost ghidate de Oana Tudoran.
„Sounds Like a Book” este o platformă de book making și self-publishing, care se adresează celor interesați de carte ca un mediu de expresie artistică. Tema principală este reprezentarea vizuală a sunetului.