Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Acțiunile de protest ale activiștilor de mediu care au în centru opere de artă, o mișcare ce ia amploare rapid
national gallery, protest

Acțiunile de protest ale activiștilor de mediu care au în centru opere de artă, o mișcare ce ia amploare rapid

Acțiunile de protest ale activiștilor de mediu care au în centru opere de artă reprezintă o mișcare ce ia amploare rapid, iar următoarele două săptămâni, au anunțat finanțatorii organizației Just Stop Oil, vor fi marcate de cele mai intense astfel de manifestări.

Cel mai recent, tabloul „Sunflowers” al lui Vincent van Gogh de la National Gallery din Londra, unul dintre cele cinci ale artistului care au drept subiect floarea soarelui, a fost ținta activiștilor de mediu de la Just Stop Oil, iar în urma acțiunii din 14 octombrie două femei sunt acum puse sub acuzare pentru distrugere.

Capodopera, ulei pe pânză, a fost stropită cu supă, apoi activiștii și-au lipit palmele de peretele pe care se află aceasta.

Anna Holland, în vârstă de 20 de ani, din Newcastle, și Phoebe Plummer, în vârstă de 21 de ani, din Lambeth, sud-vestul Londrei, au pledat „nevinovat” la acuzația de distrugere. În aceeași zi, în capitala britanică au avut loc mai multe acțiuni de protest Just Stop Oil și Extinction Rebellion.

National Gallery a transmis că pictura lui Vincent van Gogh nu a fost avariată, iar rama a avut puțin de suferit. Lucrarea a fost expusă din nou, la două zile după protest.

Susținătorii financiari ai Just Stop Oil, Climate Emergency Fund, au declarat pentru The Guardian că mai multe proteste vor avea loc în viitorul apropiat, având în vedere atenția pe care presa o acordă acestora.

„Este o mișcare ce crește rapid și următoarele două săptămâni vor fi, sper, cea mai intensă perioadă de acțiuni pentru climă de până acum, așa că țineți-vă bine”, a spus Margaret Klein Salamon, director executiv al Climate Emergency Fund.

Explicațiile unei activiste, urmărite de milioane de utilizatori TikTok și Twitter

„Vreau să clarific un lucru – nu am făcut rău picturii în vreun fel”, spune Phoebe Plummer într-un clip devenit viral. „Nu adresăm întrebarea «ar trebui toată lumea să arunce supă pe tablouri?». Ceea ce facem este să ducem conversația mai departe, ca să putem adresa întrebările care contează”.

Între altele, organizația de mediu vrea să atragă atenția cu privire la numeroasele licențe pentru combustibili fosili garantate de prim-ministrul britanic Liz Truss și la valoarea subvențiilor pe care combustibilii fosili le primesc față de energia regenerabilă, în ciuda costurilor semnificativ mai mici pe care le-ar avea eolienele marine.

„Ne folosim de aceste acțiuni pentru a atrage atenția media, astfel ca oamenii să vorbească despre asta acum și știm că reziliența civilă funcționează, istoria ne-a arătat că asta funcționează”, mai spune Plummer.

În ultimele luni, mai multe opere de artă din muzee britanice și italiene au fost subiectul protestelor activiștilor de mediu. Recenta acțiune de la Londra a stânit indignare, mulți condamnând mișcarea de mediu că se îndepărtează de la obiectivul său atacând creații apreciate și foarte îndrăgite de public.

„Într-o lume în care doar o jumătate din resursele de azi vor fi disponibile, vom sfârși prin a ne omorî pe străzi pentru o bucată de pâine”, susțin activiștii într-un articol publicat pe site-ul organizației. „Trebuie să înțelegem acum că nu va mai exista artă pe o planetă în colaps. Din acest motiv cerem profesioniștilor din artă să ni se alăture și să pună presiune pe Guvern”.

Foto (c) National Gallery London