Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Natură   /  Aerul din Antarctica anului 1765 – parte a unei opere ce va fi expusă la summitul COP 26

Aerul din Antarctica anului 1765 – parte a unei opere ce va fi expusă la summitul COP 26

O lucrare care conţine aer din Antarctica din 1765, semnată de Wayne Binitie va fi expusă la Glasgow în timpul COP26 – summitul Organizaţiei Naţiunilor Unite pe teme de mediu, ce începe la finalul lunii octombrie, informează BBC.

Mesajul artistului este să tragă un semnal de alarmă privind modul în care calitatea aerului a involuat din 1765, data la care, potrivit istoricilor, a început revoluţia industrială.

Artistul spune că manifestul său este un argument palpabil a ceea ce înseamnă schimbările climatice.

Instalaţia include un cilindru ce conţine silicon lichid şi aer extras din gheaţă polară datată din 1765. Opus acestuia, există un al doilea cilindru, cu gheaţă din Antarctica. Aceasta se topeşte pe parcursul expoziţiei şi este înlocuită cu gheaţă disponibilă în spaţiul deschis vizitatorilor. De altfel, aceştia pot atinge blocul expus de artist.

Potrivit BBC, cel care a extras gheaţa veche de aproape 300 de ani, pentru British Antarctic Survey, este specialistul Robert Mulvaney, care a făcut studii în Antarctica timp de 25 de ani.