Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Dâmbovița Delivery 2023 – Sustenabilitate, artă și unitate a comunității
dambovita, nod makerspace

Dâmbovița Delivery 2023 – Sustenabilitate, artă și unitate a comunității

Dâmbovița Delivery, eveniment-manifest, va avea loc în weekendul 23 – 24 septembrie pe segmentul de râu și o parte din Splaiul Unirii în zona Timpuri Noi – Mihai Bravu.

Locuitorii orașului București și turiștii vor avea prilejul să se bucure de un spectacol al naturii prin culoare, muzică și activități pentru toate vârstele.

Reconectarea cu apa

Dâmbovița Delivery 2023 invită la re-conectare cu apa. În cadrul proiectului „Săptămâna europeană a dezvoltării durabile: Dâmbovița Delivery 2023”, va fi lansat ansamblul de mobilier stradal „Dâmbovița Apă Dulce” – soluția propusă pentru a avea un râu cu apă curată. Acesta va fi alcătuit din info-point și cișmea publică, loc de odihnă și un mecanism-prototip de colectare deșeuri ne-biodegradabile din apă.

Pe lângă avantajele practice de păstrare a apei curate, prototipul propus are un potențial major de a crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la problema managementului deșeurilor pe apă și în jurul ei.

Pe 22 septembrie, la Nod Makerspace, va avea loc conferința cu cele două teme de larg interes pentru locuitorii și vizitatorii Bucureștiului: stadiul proiectului de revitalizare coerentă a râului Dâmbovița, inițiat de Grupul de Lucru G-DAM, și administrarea deșeurilor pe apă, cu obiectivul de a capacita diferitele instituții cu atribuții privind Dâmbovița pentru a adopta proceduri eficiente de colectare deșeuri de pe apă, pe baza unei soluții inovative și extrem de concretă, propusă de experți din industriile creative din grupul Nod Makerspace. Conferința va favoriza dezbateri privind asumarea, îmbunătățirea și replicarea de soluții de prevenire a producerii deșeurilor pe apă și pe uscat.

Pe 23 și 24 septembrie, participanții la eveniment au ocazia să descopere râul Dâmbovița dintr-o perspectivă nouă, prin plimbări pe apă cu canotcile Patzaikin, vor avea loc activități nautice, de la caiac la paddleboard.

Mural de mari dimensiuni și ateliere

Comunitatea de artiști Ilustromania va integra mai mulți artiști locali care vor contribui la misiunea evenimentului-manifest prin desfășurarea de ateliere de creație pe temele apă, sustenabilitate, ecologie – colaje, lucru manual, string art, desen și pictură, benzi desenate.

Prin intervențiile și activitățile desfășurate de artiști locali, fiecare zonă a evenimentului va deveni parte dintr-un spectacol vizual: Podul Abatorului va fi transformat într-un spațiu reper, atractiv și colorat; cuva râului va fi animată cu picturi ce reprezintă animale autohtone, ca un omagiu închinat biodiversității regiunii; clădirea Industriei Bumbacului va servi ca pânză pentru un mural impresionant, care va conecta prin ilustrație ecologia și arta.

Vizitatorii vor putea să exploreze murale, graffiti, caligrafie, stickere, paste-ups, mici instalații de street art din cadrul Bucharest Sticker Fest și vor putea participa la ateliere de design botanic, de string art, de reciclare și să învețe cum își pot crea propriile accesorii.

În cele două zile de weekend vor avea loc reprezentații de teatru, două scene vor găzdui sesiuni susținute de DJ locali, iar galeriile alăturate evenimentului vor prezenta mai multe expoziții.

Vor avea loc sesiuni de yoga, târgul DezNod, va fi amenajată și o zonă pentru sporturi urbane și dans, spații pentru copii, unde vor avea loc jocuri educative și ateliere de creație, și un foodcourt.

Proiecte comunitare

Dâmbovița Delivery 2023 încurajează implicarea comunitară, sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă.

Unul dintre proiectele conexe principale este crearea unei instalații artistice colaborative din bețe care va simboliza unitatea și creativitatea comunității.

Plantarea de copaci pe malurile râului va oferi nu numai un peisaj mai verde, dar și o moștenire durabilă pentru generațiile viitoare. Peisajul va fi completat de ansamblul de mobilier stradal „Dâmbovița Apă Dulce” cu cișmeaua publică.

Dâmbovița Delivery 2023, organizat de Nod Makerspace și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, are loc pe 23 și 24 septembrie în zona Timpuri Noi – Mihai Bravu.

Credit foto: Nod Makerspace