Deşertul Atacama se sufocă sub tone de haine aruncate

Multe din brandurile preferate ale lumii zac în grămezi aruncate în deşertul Atacama din Chile. Cauza acestor mormane de deşeuri textile o reprezintă conceptul de fast fashion. Situația din Chile a fost comparată cu Marea Insulă de Gunoi a Pacificului, iar Atacama a primit și o poreclă: „Marea Insulă de Gunoi a Modei”.

Fast fashion este o strategie de marketing care se concentrează pe producţia rapidă, în cantități mari, de articole vestimentare. Această strategie a provocat apariţia materialelor sintetice, cu o calitate scăzută, pentru a facilita accesul consumatorului la modele mai puţin costisitoare.

Cum a ajuns deşertul Atacama o groapă de gunoi

Deşertul Atacama este unul de coastă, în jumătatea de nord a statului Chile, întinzându-se pe 1.000 de kilometri, de la Pacific până la Anzi. El s-a format deoarece curenții marini reci saturează aerul, eliminând astfel precipitațiile. Atacama este cel mai arid deșert din lume, cu caracteristici asemănătoare suprafaței planetei Marte, astfel încât NASA şi-a putut testa aici roverele.

De curând, deșertul Atacama a obținut o caracteristică nouă, mai puțin dorită: el a devenit unul din cele mai mari „depozite” de haine uzate din lume, cu o expansiune foarte rapidă, „mulțumită” producției în masă de fast fashion. Fenomenul a produs atat de multe reziduuri, încât Națiunile Unite l-au declarat o „urgență socială și de mediu” pentru planetă.

Între 2000 şi 2014, industria textilă şi-a dublat producţia, iar consumatorii au început să cumpere cu 60% mai multe haine, a căror durată de viață s-a înjumătățit față de trecut. Astăzi, 3/5 din toate hainele ajung la un an de la producţie la gropile de gunoi sau în incineratoare.

Majoritatea acestor locuri se găsesc în sudul Asiei sau în Africa, unde țările respective nu pot gestiona cantitățile primite. O groapă de gunoi aflată la periferia orașului Accra, capitala Ghanei, conține 60% haine uzate, înălțându-se la aproximativ 20 de metri, a devenit celebră la nivel mondial ca un simbol al crizei.

Grămezi uriașe de haine aruncate se întind cât poate cuprinde privirea la marginea orașului Alto Hospicio. Într-o râpă, o grămadă de blugi și sacouri, decolorate de soarele necruțător, înălțată deasupra unei movile de haine din blană sintetică, fuste elegante, având încă atașate etichetele cu prețuri.

Ciclul hainelor fast fashion

Deşi este greu de crezut cum un loc atât de izolat, aflat la o distanţă apreciabilă de marile centre urbane ale statului Chile, poate deveni o groapă de gunoi, este cunoscut faptul că Chile mai adăposteşte şi unul din cele mai mari porturi în regim duty-free din America de Sud.

Acesta se află pe coasta oraşului Iquique, la marginea de vest a deşertului Atacama. Milioane de tone de haine ajung anual din Europa, Asia şi America. Doar anul trecut au intrat în port nu mai puţin 44 de milioane de tone, conform statisticilor vamale.

Porturile tip duty-free au ca principal scop încurajarea activităţii economice prin importarea şi reexportarea bunurilor fără taxele suplimentare obişnuite. Portul din Iquique a fost înfiinţat în 1975 pentru a genera locuri de muncă şi a îmbunătăţi economia locală, care la vremea aceea suferea enorm. Chile a devenit astfel unul din cei mai mari importatori de haine la mâna a doua, astfel că şi Iquique a căpătat o nouă faţă. Odată cu explozia fast fashion, şi importurile au sărit în aer.

Astăzi, aproximativ 2.000 de afaceri de toate tipurile îşi desfăşoară activitatea în „zona franca”, 57% provenind din alte ţări. Logouri pictate manual împodobesc uşile înalte ale depozitelor, iar stive de maşini la mâna a doua se ridică impunătoare deasupra străduţelor înguste.

„În principiu, noi reciclăm hainele din întreaga lume”, spune Mehmet Yildiz, stabilit acolo în urmă cu 20 de ani. El are o afacere și se ocupă cu importul de haine din SUA şi Europa, majoritatea provenind din magazine second-hand. Odată ajunse în Iquique, o echipă de muncitori le sortează în patru categorii de calitate, de la premium până la cea mai slabă. Apoi Mehmet exportă piesele cele mai bune către Republica Dominicană, Panama, Asia, Africa şi chiar în SUA, unde sunt revândute.

Drumul de la bun importat până la groapa de gunoi

Hainele care nu trec de selecţia importatorilor ajung la şoferii de camioane care le transportă cu feriboturile la periferia oraşului Alto Hospicio, unde trec printr-un alt ciclu de sortare, după care sunt vândute în magazine mici, târguri stradale sau în La Quebradilla, una din cele mai mari pieţe în aer liber.

Aici se găsesc mai mult de 7.000 de tarabe care se întind pe o distanţă de aproape 1 km, pline de obiecte vestimentare speciale, cum ar fi tricourile decolorate ce au comemorat campionatul de golf US Open din 2001, o jachetă de poliţist din Texas și o pălărie din lână cu logoul unei universităţi din California.

Hainele care nu se vând aici, ajung în deşert unde zac cu anii, deoarece majoritatea lor este fabricată din materiale sintetice care nu sunt biodegradabile.

Responsabilizarea producătorilor pare o soluţie

În 2018, a fost înfiinţată compania EcoFibra care produce panouri termoizolatoare pentru case, fabricate din deşeuri textile. Până în prezent, aceste panouri au ajuns în peste 100 de case din nordul statului Chile.

O altă companie, Ecocitex, aflată în Santiago, transformă hainele uzate în fire textile, ce pot fi folosite în producţia de noi obiecte vestimentare. Scopul companiei este acela de a elimina acest tip de deşeuri din Chile.

În Iquique, compania care administrează zona liberă oferă sprijin programelor de reciclare. În acest sens şi Mehmet plănuieşte să deschidă anul acesta un centru de reciclare a hainelor pe care nu reuşeşte să le vândă, pentru ca ulterior să poată produce din ele, umplutură pentru pernele de canapea. Toate aceste exemple sunt doar paşi mici, dar destul de importanţi.

Pe măsură ce deşeuri de toate tipurile se adună în grămezi uriaşe, un număr din ce în ce mai mare de ţări adoptă legi care cer producătorilor mai multă responsabilitate financiară pentru produsele lor la finalul vieţii acestor produse. Legi precum Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (Extended Producer Responsibility, EPR) au fost adoptate deja în India, Australia, Japonia, Canada şi în unele părţi din SUA.

În 2016, Chile a adoptat propria versiune a acestei legi, denumită Răspunderea Extinsă a Producătorului (Extended Liability of the Producer, Ley REP). Legea îi obligă pe producători şi importatori să fie responsabili pentru şase categorii de deşeuri, cum ar fi lubrifianţi, electronice, baterii, containere, ambalaje şi cauciucuri. Textilele nu au fost incluse. În prezent, se află în lucru o nouă lege care să includă încă trei tipuri de deşeuri, printre care şi textilele.

Sursă text: National Geographic