Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Apariția unui nou concept – „The Climate Shadow”
Umbra-climatica-un-nou-concept-sursa-foto-Shutterstock-curatorial.ro_.

Apariția unui nou concept – „The Climate Shadow”

„The Climate Shadow” sau „Umbra climatică” este o metodă nouă de abordare a impactului fiecărui individ asupra mediului și devine rapid alternativă la amprenta de carbon.

Conceptul a fost lansat în 2021 de scriitoarea Emma Pattee din Portland, Oregon. Ea își propune să contureze o imagine cât mai completă a tuturor alegerilor făcute de un individ și a impactului acestora asupra planetei.

Umbra climatică – alternativă holistică

Emma Pattee definește astfel umbra climatică: „Aceasta este o formă întunecată care se întinde în urma ta. Oriunde te duci, ea te însoțește, cuprinzând nu doar utilizarea aerului condiționat și consumul de carburant al mașinii tale, ci și modul în care votezi, câți copii plănuiești să faci, unde lucrezi, cum îți investești banii, cât de mult discuți despre schimbările climatice și dacă vorbele tale amplifică urgența, apatia sau negarea”.

Cu cât este mai mare umbra, cu atâta se extinde și impactul indivizilor asupra acțiunilor pozitive față de mediu. Astfel că, în timp ce amprenta de carbon se poate restrânge odată cu instalarea de panouri solare în propriile gospodării, în contrast, umbra climatică se poate extinde atunci când discutăm cu ceilalți despre alegerile noastre.

Totodată, afișarea panourilor solare are un impact social asupra vecinilor, aceștia simțindu-se presați, influențând astfel și dimensiunea umbrei. Cu alte cuvinte, în loc să stimuleze acțiunile pur individuale, umbra climatică a fiecăruia crește atunci când acțiunile oamenilor îi inspiră și pe ceilalți, cu bună știință sau nu.

Problema amprentei de carbon

Dimensiunile crizei climatice globale sunt atât de vaste încât acțiunile individuale pot părea fără sens. Oare instalarea becurilor led în întreaga casă sau păstrarea anvelopelor umflate ajută cu adevărat la salvarea urșilor polari?

Există diferite instrumente de calcul al amprentei de carbon, disponibile online, destinate evaluării contribuției la schimbările climatice. Ele permit introducerea de date precum tipurile de transport utilizate pentru a ajunge la muncă, frecvența consumului de carne roșie sau dacă este folosită apa rece pentru spălarea hainelor. Așadar, amprenta de carbon evidențiază doar acțiunile individuale, ignorând în același timp impactul industriilor mari sau rolul pe care guvernele îl joacă în limitarea acestora.

O altă problemă o reprezintă modul în care amprenta de carbon este calculată, deoarece mulți oameni au amprente mult mai mari pentru că nu au o altă variantă. De exemplu, pot folosi mai mult combustibil pentru că trăiesc în zone cu transport public limitat sau pot consuma alimente cu un impact mai mare asupra mediului, deoarece se află într-o zonă cu resurse diminuate. Astfel că, nu putem controla cu adevărat ceea ce există în jurul nostru: de exemplu, țara în care ne naștem sau transportul public.

Sursă text: National Geographic