Jurnal montan – La Cetăţile Ponorului şi în Lumea Pierdută din Apuseni

Seria „Jurnal montan” propune, pentru luna decembrie, o incursiune montană pe meleagurile sălbatice din spectaculoşii Munţi Apuseni.

Aşadar, echipa „Oameni pe munte” și curatorial.ro au ales explorarea a două trasee clasice către Cetăţile Ponorului şi Lumea Pierdută cu ale sale avene. Atenţie, totuşi, la vreme!

Iarnă ca în poveşti sau sfârşit de toamnă?

Povestea aceasta va fi uşor atipică, faţă de celelalte cu care v-am obişnuit. Pentru noi, această incursiune a reprezentat doar o mică fărâmă din ce înseamnă, de fapt, Parcul Natural Apuseni, care doar ne-a determinat să ne dorim să revenim cât mai curând. Speranţele noastre de-a reveni cu cât mai multe fotografii spectaculoase au fost micşorate de vremea posomorâtă.

Bineînţeles, ca întotdeauna, vremea a fost monitorizată constant, mai ales că se anunţau ninsori abundente şi rafale de vânt. Nu au fost modificări semnificative, astfel că după-amiază, când am ajuns în zona Padiş, am fost întâmpinaţi de un peisaj desprins din poveşti, cu brazii şi dealurile îmbrăcate în haine albe de puf. Până la cabană am fost transportaţi de sănii trase de snowmobil, o experienţă unică, care ne-a încărcat sufletele de râs şi voie bună.

Din păcate, noaptea vremea a început să se încălzească, ploaia luând locul ninsorii şi topind o bună parte din zăpada aşternută. Ploaia a ţinut toată noaptea şi a doua zi. Peisajul magic a început să se transforme într-unul de toamnă târzie, poate chiar primăvară, iar decorul întunecat şi umed nu ne-a permis să realizăm fotografiile mult dorite. De aceea şi povestirea noastră este puţin mai săracă din acest motiv.

Platoul carstic Lumea Pierdută

În prima zi, ploaia ar fi vrut să rămânem la cabană şi să o privim din spatele ferestrelor, la un ceai cald, dar chemarea muntelui a fost mai puternică. Aşadar, am pornit către platoul carstic Lumea Pierdută, regiune considerată încă izolată, o lume pierdută, mai ales datorită pădurii dese şi înalte de conifere, pierderea marcajului putând fi periculoasă.

Zăpada s-a îngreunat din cauza ploii, drumurile s-au transformat în râuri, iar râurile în adevărate fluvii, făcând imposibilă urmărirea traseelor marcate, astfel că a trebuit să improvizăm destul de mult pe un traseu nemarcat. De fapt, despre asta este şi vorba atât în viaţă, cât şi pe munte, paralelă pe care o facem mereu. Întotdeauna, trebuie să ne urmăm calea, uneori fiind nevoie de rute alternative pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Lumea Pierdută ascunde în pântecul său o reţea de galerii active, marcate la suprafaţă de doline (practic, peşteri al căror tavan s-a prăbuşit) ascunse de o vegetaţie complexă. Două dintre aceste doline permit accesul în subteran prin avenul Gemănata (64 m), avenul Negru (79 m) şi avenul Acoperit (35 m), impresionante prin înălţime, fiind printre cele mai mari din ţară. Mai puţin impresionat, dar deloc de neglijat este şi avenul Pionierilor. Traseul nu este deloc dificil, doar o singura urcare poate fi mai serioasă, dar nu pune probleme.

Complexul carstic de la Cetăţile Ponorului, Munţii Bihorului

Pentru a doua zi, am ales traseul către Cetăţile Ponorului, Borţig, Pietrele Galbena şi Focul Viu, cu întoarcere prin Poiana Glăvoi. Denumit şi Everestul speologiei române, complexul carstic de la Cetăţile Ponorului este cel mai mare portal din ţară, cu o înălţime de 70 m şi o lăţime de 30 m, fiind menţionat prima dată în 1886 de Nagy Sandor, iar în 1929 Emil Racoviţă cercetează zona intrării.

Traseul nu presupune un grad mare de dificultate, dar pe timp de iarnă este nevoie de atenţie, mai ales în zona de coborâre către peşteră. Apa era un torent înfricoşător, iar treptele scării metalice, montate în zona de urcare din traseu, erau încărcate cu zăpadă. Vizitarea peşterii nu este permisă iarna, astfel că am amânat pentru vara viitoare. De la Cetăţile Ponorului am ajuns la avenul Borţig. Nu este recomandată apropierea de marginea acestuia, dar îi poţi admira diametrul generos de 35 de metri.

La Pietrele Galbena vântul era stăpân, dar nu ne-a împedicat să fotografiem măreţia peisajului. La final, am vizitat şi peştera Gheţarul de la Focul Viu. Accesul în peşteră nu este permis turiştilor, din păcate. Întoarcerea la cabană a fost o plimbare plăcută, întregul traseu fiind marcat de turme întregi de ciute. În poiana Glăvoi, zăpada din prima zi dispăruse aproape în totalitate. Cu siguranţă vom reveni la vară pentru mai multe poveşti din Apuseni.

Detalii tehnice ale traseelor

Distanţă traseu ziua 1: 8 km

Tip traseu: circuit

Diferenţă de nivel: 500 m

Timp total estimat: 6 h

Marcaj: cruce galbena, traseu nemarcat

Grad de dificultate: uşor

 

Distanţă traseu ziua 2: 13 km

Tip traseu: circuit

Diferenţă de nivel: 500-600 m

Timp total estimat: 6-7 h

Marcaj: punct albastru, punct galben

Grad de dificultate: uşor-mediu