Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Rezultate optimiste după primul studiu cu țânțari modificați genetic pentru înăbușirea unor epidemii în SUA
aedes,aegypti,mosquitoe,bite,and,feeding,blood,on,wrinkle,skin.aedes

Rezultate optimiste după primul studiu cu țânțari modificați genetic pentru înăbușirea unor epidemii în SUA

Cercetătorii au încheiat primul studiu deschis cu țânțari modificați genetic în Statele Unite. Rezultatele, potrivit companiei de biotehnologie care a derulat experimentul, sunt optimiste, însă teste mai ample sunt necesare pentru a determina dacă insectele pot atinge scopul principal – de a reprima o populație sălbatică de țânțari eventuali purtători de virusuri.

Experimentul a fost derulat începând cu aprilie 2021 în Florida Keys, lanț de insule tropicale în apropiere de sudul statului Florida, relatează nature.com.

Oxitec, care a dezvoltat aceste insecte, a eliberat 5 milioane de țânțari Aedes aegypti pe parcursul a șapte luni și este aproape de finalul monitorizării.

Firma cu sediul în Abingdon (Marea Britanie) a raportat primele rezultate ale experimentului în timpul unui webinar de luna aceasta, însă nu a publicat încă datele.

Masculii modificați poartă o genă care este letală pentru puii femele

Țânțarii sălbatici Aedes aegypti pot purta virusuri precum dengue, Zika și febra galbenă, astfel că cercetătorii au căutat moduri de a le reduce populația.

Masculii modificați de Oxitec duc o genă care este letală pentru puii femele. Dacă totul decurge conform planului, atunci când sunt eliberați în mediu, masculii modificați se vor împerechea cu femelele sălbatice, iar puii femele vor muri înainte de a se putea reproduce.

Pe măsură ce fiecare generație se împerechează, tot mai multe femele vor muri, iar populația de Aedes aegypti se diminuează.

Pentru a se asigura că țânțarii urmează această schemă, oamenii de știință au plasat cutii cu ouă de țânțari Oxitec pe proprietăți private din Florida Keys și le-a înconjurat cu capcane, pe o rază de peste 400 de metri. Unele capcane au fost locuri de depunere de ouă, iar altele prindeau țânțari adulți.

Cercetătorii au descoperit că masculii care au ieșit din ouă au călătorit, în medie, pe o suprafață de 1 hectar în jurul cutiei din care au fost eliberați, distanță la care zboară și țânțari sălbatici. Țânțarii modificați, care nu ciupesc, s-au împerecheat cu populația sălbatică și femelele sălbatice au depus ouă în capcanele Oxitec, precum și în alte locuri.

Au fost colectate mai mult de 22.000 de ouă din capcane și duse în laboratorul Oxitec pentru a ecloza sub observație. A fost raportat că femelele care au moștenit gena letală au murit înainte de a ajunge la maturitate. Oamenii de știință pot determina acest lucru pentru că țânțarii care poartă această genă sunt fluorescenți într-o anumită lumină.

A mai fost descoperit că gena letală rezistă în rândul populației sălbatice până la 2 – 3 luni, sau aproximativ trei generații de pui de țânțari, apoi dispare.

Oxitec a monitorizat locurile de eliberare și împerechere timp de zece săptămâni după ce ultimul țânțar purtător al genei a fost găsit. Niciunul dintre aceștia nu a fost găsit dincolo de 400 de metri de la locul eliberării.

Partea a doua a studiului, în California

Studiul pilot nu a fost conceput pentru a determina cât de eficientă este metoda în reprimarea populației sălbatice de țânțari.

Oxitec plănuiește să colecteze aceste date într-o extensie a studiului din Florida Keys. Așteaptă în prezent aprobarea organismelor de reglementare. Compania are în vedere realizarea celei de-a doua părți de studiu în Visalia (California), unde construiește o unitate de cercetare și dezvoltare.

Înăbușirea epidemiilor

Epidemiile pot să apară și dacă populațiile de A. Aegypti sunt mai mici, așa că reducerea populației nu va însemna neapărat înăbușirea epidemiilor și nici reducerea nevoii de pesticide, explică cercetătorii.

„Am avut de-a face cu multe focare de boli, așadar trebuie să facem tot ce putem pentru a ne proteja oamenii de aici și economia”, a spus Andrea Leal, director executiv al Florida Keys Mosquito Control District (FKMCD). „Luăm în calcul orice unealtă care poate fi utilă”, a adăugat ea.

Florida Keys s-a confruntat cu o epidemie de dengue în 2010, când au fost înregistrate 68 de cazuri cu transmitere locală, apoi în 2020, cu 72 de cazuri. În 2017, FKMCD a colaborat cu MosquitoMate, firmă din Kentucky, pentru a elibera masculi A. Aegypti care erau infectați cu bacteria Wolbachia pipientis. Masculii crescuți în laborator se împerecheau cu femele din populația sălbatică și produceau ouă care nu eclozau.