Sistemele alimentare sustenabile pot diminua criza climatică și aduce mii de miliarde de dolari anual
Sistemele de producţie actuale distrug mai multă valoare decât să o creeze, din cauza costurilor medicale şi de mediu ridicate.
Trecerea la un sistem alimentar global mai sustenabil ar putea produce 10 trilioane de dolari din beneficii anual, ar îmbunănăţi sănătatea publică şi ar diminua criza climatică, conform celui mai cuprinzător studiu economic de acest fel.
Abordarea actuală potenţează criza climatică
Sistemele alimentare generează o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră, determinând astfel creșterea continuă a temperaturilor cu 2.7°C, până la sfârşitul secolului. Vorbim despre un cerc vicios, deoarece temperaturile ridicate sunt motorul climei extreme, ceea ce duce implicit şi la daune serioase aduse recoltelor și agriculturii.
Pe de altă parte, insecuritatea alimentară pune, de asemenea, o mare presiune asupra sistemelor medicale. Studiul a demonstrat că menţinerea abordării actuale ar determina creşterea numărului persoanelor malnutrite la 640 de milioane de indivizi până în 2050 şi al celor obeze cu 70%. Astfel că, deşi redirecţionarea sistemelor alimentare ar reprezenta o provocare politică uriaşă, beneficiile aduse economiei şi nivelulului bunăstării ar fi semnificative.
Care este direcţia potrivită?
Studiul propune eliminarea subvenţiilor şi stimulentelor fiscale acordate monoculturilor la scară largă, deoarece acestea se bazează pe fertilizatori, pesticide şi defrişări. În schimb, stimulentele ar trebui direcţionate către micii proprietari de terenuri agricole, care pot transforma fermele în adevărate rezervoare de carbon şi pot crea un areal extins pentru animalele sălbatice.
Abordarea diferită a alimentaţiei este un alt element cheie, alături de investiţiile în tehnologii destinate creşterii eficienţei şi reducerii emisiilor. Printr-o reducere a insecurităţii alimentare malnutriţia ar putea fi eradicată până în 2050, ar putea exista cu 174 de milioane de morţi premature mai puţin, iar numărul muncitorilor agricoli capabili să îşi asigure un venit suficient ar putea atinge 400 de milioane. Aşadar, studiul demonstrează că un viitor sigur pentru planetă şi oameni este încă posibil.
Sursă text: The Guardian