Marea Insulă de Gunoi a Pacificului și ecosistemul pe care aceasta l-a creat
Marea Insulă de Gunoi a Pacificului reprezintă o aglomerare de resturi marine provenite din deversările de deșeuri în nordul Oceanului Pacific. Cunoscută și ca vârtejul de gunoi al Pacificului, aceasta este de fapt compusă din două acumulări diferite, legate prin uriașul Gir Subtropical al Pacificului de Nord. Această zonă de convergență este locul în care apele calde ale Pacificului de Sud se întâlnesc cu apele mai reci ale Arcticii. Poate fi asemuită cu o autostradă folosită pentru transportul gunoiului dintr-o parte în alta.
Nu este foarte greu de intuit cum s-a format această așa numită „insulă”, dar ea există, se întinde pe o suprafață uriașă, imposibil de măsurat și, conform unui studiu publicat în revista Nature, în interiorul acesteia s-a format un întreg ecosistem.
Marea Insulă de Gunoi, de la Coasta de Vest a Americii de Nord până în Japonia
Aceasta a fost descoperită în 1997 de Charles Moore, căpitanul unei bărci de curse. El călătorea dinspre Hawai’i către California, după ce participase la o cursă de iahturi. Traversând Girul Subtropical al Pacificului de Nord, Moore și echipa sa au observat milioane de bucăți de plastic plutind în jurul bărcii lor.
Girul Subtropical este format din patru curenți care se rotesc în sensul acelor de ceasornic în jurul unei suprafețe de 20 de milioane de km2: curentul Californian, curentul Ecuatorial de Nord, curentul Kuroshio și curentul Pacificului de Nord. Porțiunea din centrul girului tinde să fie foarte calmă și stabilă. Mișcarea circulară a girului atrage reziduurile în centru, unde acestea rămân captive.
De exemplu, o sticlă de plastic aruncată de pe coasta Californiei, este „preluată” de curentul Californian și transportată către sud, spre Mexic. Acolo ar putea să intre în curentul Ecuatorial de Nord, care traversează Pacificul. În apropierea coastei Japoniei, sticla poate călători către nord purtată de puternicul curent Kuroshio. La final, sticla de plastic pornește către est dusă de curentul Pacificului de Nord. Vârtejurile blânde ale Insulelor de Gunoi estice și vestice vor atrage treptat sticla de plastic.
Cantitatea de reziduuri din Marea Insulă de Gunoi a Pacificului crește
Cantitatea de deșeuri se mărește constant deoarece majoritatea reziduurilor nu sunt biodegradabile. Obiectele din plastic nu se degradează odată cu trecerea timpului, ci sub acțiunea razelor solare ele suferă un proces de descompunere în bucăți de dimensiuni din ce în ce mai reduse. Acest proces este denumit fotodegradare și transformă reziduurile în „microplastic”, apa căpătând astfel un aspect de supă neclară.
Majoritatea acestor reziduuri microscopice provin de la pungi, capace și sticle de plastic și pahare din spumă de polistiren. Bineînțeles că există și obiecte de dimensiuni mai mari, cum ar fi ustensile de pescuit și pantofi.
De asemenea, și fundul oceanului de sub Marea Insulă de Gunoi poate adăposti un morman de gunoi. De altfel, oceanografii și ecologiștii au descoperit recent că aproximativ 70% din reziduurile marine ajung pe fundul oceanului.
Dimensiunea insulei și cantitatea de gunoi existentă, imposibil de apreciat
Nu este cunoscută cantitatea de deșeuri din Marea Insulă de Gunoi. Girul Subtropical al Pacificului de Nord are o suprafață mult prea mare pentru a putea fi cercetat. În plus, nu toată cantitatea de deșeuri plutește la suprafață. Porțiuni mai dense de resturi se pot afla la câțiva metri sub suprafața apei, făcând vârtejul aproape imposibil de măsurat.
Se estimează că 80% din plasticul din oceane provine din surse terestre, iar 20% de pe bărci sau alte surse marine, procentele putând varia de la o regiune la alta. Un studiu efectuat în 2018 a relevat faptul că plasele de pescuit din material sintetic constituie aproape jumătate din Marea Insulă de Gunoi, din cauza dinamicii curenților oceanici și a intensificării pescuitului în Oceanul Pacific.
Care sunt amenințările iminente
Reziduurile marine pot fi foarte periculoase pentru vietățile marine care trăiesc în gir, dar și pentru noi. De exemplu, broasca țestoasă de mare, Caretta Caretta, confundă deseori pungile de plastic cu meduzele, care sunt hrana lor preferată.
Albatroșii confundă peletele din rășină din plastic cu icrele de pește cu care își hrănesc puii, care din nefericire mor din cauza înfometării sau a organelor afectate de bucățile de plastic. Focile precum și alte mamifere marine se pot încurca în plasele de pescuit ce provin din pescuitul ilegal și fenomenele meteo agresive, un fenomen des întâlnit denumit „pescuitul-fantomă”.
Deșeurile marine creează dezechilibre la nivelul rețelei trofice, blocând razele de soare să pătrundă până la plancton și alge. Acestea sunt cele mai des întâlnite organisme autotrofe din mediul marin. Dacă aceste organisme sunt afectate, atunci întregul lanț trofic va fi afectat.
Animalele care se hrănesc cu plancton și alge, cum ar fi peștii și țestoasele, vor avea mai puțină hrană. Dacă numărul acestor animale scade, atunci vor exista mai puține surse de hrană pentru prădătorii de vârf cum ar fi tonul, rechinii și balenele. Astfel că fructele de mare și peștele din ce în ce mai greu de găsit, prețul acestora ar crește enorm, iar oamenii nu vor mai avea acces la această sursă de hrană importantă.
Marea Insulă de Gunoi nu este revendicată de nimeni
Din cauză că Marea Insulă de Gunoi a Pacificului nu se află în apropierea niciunei coaste care să aparțină vreunei țări, nicio națiune nu o revendică și nimeni nu este pregătit să cheltuiască bani pentru a o curăța. Charles Moore susține că o eventuală curățare a acestei insule ar însemna falimentul pentru orice țară care ar lua o astfel de decizie.
Totuși există numeroase organizații, dar și indivizi, care fac eforturi masive să prevină mărirea acestei insule. Este foarte greu să cureți astfel de reziduuri, deoarece ar fi nevoie de plase, în care ar exista riscul să fie agățate și alte viețuitoare marine. Și chiar dacă s-ar reuși proiectarea unor plase speciale care să poată aduna doar deșeurile, suprafața oceanului este cu mult prea mare pentru posibilitățile noastre. O estimare arată că ar fi nevoie de 67 de nave pe an pentru a curăța sub 1% din nordul Oceanului Pacific.
Charles Moore dezvoltă în continuare activități de ridicare a gradului de conștientizare prin organizația sa, Algalita Marine Research Foundation. În timpul unei expediții din 2014, Moore și echipa sa au utilizat drone aeriene pentru a aprecia dimensiunile păturii de gunoi. Datele culese au arătat că există o creștere a cantității de gunoi de peste 100 de ori mai mult decât măsurătorile precedente. De asemenea, echipa a mai descoperit în plus și alte insule formate din deșeuri de plastic, unele din ele măsurând peste 15 m lungime.
Insula de gunoi a fost sursă de inspirație și pentru David de Rothschild și echipa sa Adventure Ecology. Acesta a construit un catamaran uriaș din sticle de plastic, pe care l-a botezat Plastiki.
Catamaranul Plastiki, prin robustețea sa, a vrut să demonstreze că plasticul este un material puternic și rezistent în timp, poate fi reutilizat în moduri extrem de creative, dar el reprezintă și o amenințare pentru mediu.
Ecosistemele dezvoltate în Insula de Gunoi a Pacificului
Odată cu trecerea timpului, s-a dezvoltat o altă „anomalie”, care a fost observată de oamenii de știință. Revista Nature a publicat recent un studiu în care este prezentată existența în Marea Insulă de Gunoi a Pacificului a unui întreg ecosistem format din specii diferite care trăiesc de obicei pe coastă. Acestea au colonizat insula de deșeuri, unde trăiesc și se reproduc, contribuind la formarea comunității plutitoare. Analizarea reziduurilor din Girul Subtropical al Pacificului de Nord a evidențiat existența a 37 de taxoni de nevertebrate care trăiesc în mod natural la țărm, majoritatea provenind din vestul Pacificului și depășind cu de peste trei ori mai mult numărul speciilor pelagice. Aceștia sunt prezenți pe 70.5% din deșeurile existente pe insulă.
Taxonii reprezintă diferite forme biologice foarte asemănătoare unele cu celelalte (identice sau cvasi-identice genetic). Asocierea organismelor cu reziduurile plutitoare a reprezentat o modalitate de răspândire a speciilor marine încă din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea dovezile că reizduurile au o influență asupra speciilor marine de coastă pe termen lung în tranportarea acestora în ocean, sunt foarte reduse.
Importanța dispersării speciilor de coastă în interiorul oceanului poate depinde în mare măsură de natura materialului pe care plutesc. Plutele naturale sunt formate din vegetație plutitoare sau spumă de mare, acestea având o durată de viață destul de scăzută, descompunându-se pe mare în numai câteva luni sau ani, fie prin biodegradare, fie scufundâdu-se sau devenind hrană pentru vietățile marine.
Speciile de coastă pot supraviețui în ocean
În martie 2011, un tsunami uriaș a măturat estul Japoniei, ducând cu el în nordul Oceanului Pacific milioane de obiecte. În 2012, deșeuri provenite în urma tsunami-ului din Japonia încărcate de specii specifice acestei zone au ajuns la mal în America de Nord și Insulele Hawaii. Până în 2015, cel puțin 100.000 de deșeuri au ajuns în America de Nord.
Între 2012 și 2017, au fost raportate 381 de specii japoneze care au ajuns în America de Nord pe diverse obiecte din plastic (polietilen, polistiren și fibră de sticlă). Acest eveniment reprezintă dovada clară că speciile de coastă pot supraviețui în ocean pentru cel puțin șase ani.
Oamenii de știință sunt de acord că limitarea sau chiar eliminarea din consumul nostru a produselor de unică folosință din plastic și creșterea utilizării resurselor biodegradabile reprezintă cea mai bună strategie de curățare a Insulei de Gunoi a Pacificului.
Organizații precum Plastic Pollution Coalition și Plastic Oceans Foundation utilizează atât social media, cât și campaniile de comunicare directă pentru a susține producătorii și afacerile în tranziția lor de la plasticul toxic la materialele biodegradabile sau reutilizabile.
Sursa text: National Geographic & Nature
