Câștigătorii Concursului Internațional „George Enescu” 2022
Ediţia a XVIII-a a Concursului Internaţional „George Enescu” a avut loc la Bucureşti între 4 şi 18 septembrie și a marcat revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele au fost mutate parţial sau în totalitate online, în contextul pandemiei.
Alexandra Segal din Israel este câștigătoarea secțiunii Pian a Concursului Internaţional „George Enescu”, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 3 în do major pentru pian şi orchestră op. 26 de Serghei Prokofiev. Premiile II şi III au fost acordate pianiştilor George Todică (România) şi Chun Lam U (Hong Kong).
Juriul secţiunii Pian la ediţia 2022 a Concursului „Enescu” a fost format din Nelson Goerner (preşedinte), Luiza Borac, Dana Borşan, Philippe Dinkel, Peter Jablonski, Andrea Lucchesini, Andrei Pisarev, Matti Raekallio şi Josu de Solaun.
Câștigătorii secţiunii Compoziţie, la categoriile Muzică Simfonică, Muzică de Cameră şi Originalitate (premiu acordat în premieră anul acesta), au fost Shin Kim, cu lucrarea „Symphony nr. 1 – Consolations”, Leonardo Marino, cu lucrarea „Il deserto del senza tempo”, respectiv Bartosz Jawor, cu lucrarea „Prayers”. Fundaţia Culturală „Erbiceanu” a acordat un premiu în valoare de 2.500 de euro, Premiul „Constanţa Erbiceanu” pianistului român cel mai bine clasat, ce a revenit pianistului George Todică.
Câștigătorii secțiunii Vioară
Maria Marica, în vârstă de 24 de ani, a câştigat secțiunea Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu” 2022, după o finală în care a interpretat Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 77 de Johannes Brahms. Ea a primit şi un premiu special din partea Asociaţiei IMK Vienna, reprezentată de Igor Petrushevski, membru al juriului: susținerea unui concert în calitate de solistă alături de North Czech Philharmonic Orchestra, în 2023, la Praga.
Pe locurile doi şi trei la Vioară s-au clasat românul Ştefan Aprodu şi francezul Grégoire Torossian.
Juriul secţiunii Vioară la ediţia 2022 a Concursului Internaţional „George Enescu” a fost alcătuit din Dmitry Sitkovetsky (preşedintele juriului), Remus Azoiţei, David Grimal, Frank Huang, Simon James, Paul Kantor, Silvia Marcovici, Igor Petrushevski şi Krzysztof Wegrzyn.
Câștigătorii secțiunii Violoncel
Benjamin Kruithof din Luxemburg a câştigat secțiunea Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2022, după o finală în care a interpretat Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră op. 104 de Dvořák.
Pe locul al doilea s-a clasat Constantin Borodin (Republica Moldova/România), iar pe locul al treilea s-a aflat Constantin Siepermann (Germania).
Juriul a acordat şi premiul pentru cel mai bun acompaniator străin, care a revenit italianului Claudio Berra.
Juriul secţiunii Violoncel la ediţia 2022 a Concursului „Enescu” a fost format din David Geringas (preşedintele juriului), Natasha Brofsky, Enrico Dindo, Reinhard Latzko, Leonid Gorokhov, Alexandra Guţu, Tsuyoshi Tsutsumi, Marin Cazacu şi Meehae Ryo.
Premiul I al fiecărei secțiuni din Concursul Internaţional „George Enescu” 2022 are valoarea de 15.000 de euro, premiul al doilea – de 10.000 de euro, iar premiul al treilea – de 5.000 de euro. Câştigătorul are posibilitatea de a concerta în cadrul ediţiilor 2023 şi 2024 ale Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” şi în concerte organizate în cadrul stagiunilor filarmonicilor din România.
Trofeele Concursului Internațional „George Enescu” 2022 sunt realizate din sticlă şi poartă semnătura artistei Iulia Năstase.