Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Câștigătorii premiilor UNITER 2022
gala uniter 2021 19 iulie foto andrei gindac (1)

Câștigătorii premiilor UNITER 2022

Câștigătorii premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) au fost anunțați într-o gală care a avut loc pe 4 iulie, la Palatul Culturii din Bistrița.

Cea de-a 30-a ediție a ceremoniei a fost dedicată actorului și regizorului Ion Caramitru, fost președinte al UNITER, căruia i-a fost acordat, in memoriam, Premiul de Excelență.

Cel mai bun spectacol a fost desemnat „Plugarul şi Moartea”, regizat de Silviu Purcărete, iar printre câștigătorii serii s-au numărat actorii Nicoleta Lefter și Lóránd Váta. Pentru regie a fost premiat Horia Suru, pentru „Trilogia Minelor”.

Juriul care a stabilit nominalizările a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Doina Papp și Maria Zărnescu, iar spectacolele luate în considerare au fost cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021.

Nominalizările și câștigătorii premiilor UNITER

Cel mai bun spectacol

„Hoţii”, scenariul dramatic după piesa lui Friedrich Schiller de Réka Dunkler și Florin Vidamski, regia Florin Vidamski, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc

„Macbett” de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

„Plugarul şi Moartea” de Johannes von Tepl, dramatizarea și regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – câștigător

Cea mai bună regie

Balázs Benő Fehér pentru regia spectacolului „Iarba roşie” de Boris Vian, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Radu Iacoban pentru regia spectacolului „Viţelul de aur” de Ilf și Petrov, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

Horia Suru pentru regia integralei „Trilogia Minelor” de Csaba Székely, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti – câștigător

Cea mai bună scenografie

Cosmin Florea pentru scenografia spectacolului „Trei piese triste”, după Maurice Maeterlinck, scenariul și regia Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – câștigător

Cristina Milea pentru scenografia spectacolului „Steaua fără nume”, adaptare după Mihail Sebastian, regia Cristian Ban, Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Matej Sýkora pentru decorul spectacolului „Hoţii”, scenariul dramatic după piesa lui Friedrich Schiller de Réka Dunkler și Florin Vidamski, regia Florin Vidamski, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc

Cel mai bun actor în rol principal

Tudor Cucu Dumitrescu pentru rolul Alan Strang din spectacolul „Equus” de Peter Shaffer, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul „Stela Popescu”, Bucureşti

Marius Turdeanu pentru rolul Verşinin Alexandr Ignatievici din spectacolul „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Lóránd Váta pentru rolul Lopahin Iermolai Alexeevici din spectacolul „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Yuri Kordonsky, Teatrul Maghiar de Stat Cluj – câștigător

Cea mai bună actriţă în rol principal

Diana Buluga pentru rolul Andreea Tomuţă din spectacolul „Nu mai ţine linia ocupată” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Nicoleta Lefter pentru rolul Svetlana Allilueva din spectacolul „Aici Moscova” de Iulia Pospelova, regia Catinca Drăgănescu, unteatru Bucureşti – câștigătoare

Ana Bianca Popescu pentru rolul Maria din spectacolul „Maria de Buenos Aires”, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, Teatrelli Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar

Csaba László pentru rolul Zita Szilveszter din spectacolul „Grand Hotel Pasărea Retro”, textul și regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós” – câștigător

Bogdan Nechifor pentru rolurile din integrala „Trilogia Minelor” de Csaba Székely, regia Horia Suru, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti

Vlad Udrescu pentru rolurile din spectacolul „câine cu om. câine fără om”, texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim, regia, video și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Silvana Negruţiu pentru rolurile din spectacolul „Disco ’89: Cele 7 morţi ale Mihaelei Runceanu”, textul și regia Catinca Drăgănescu, Apollo 111 Bucureşti

Gabriela Popescu pentru rolul Fraulein Schneider din spectacolul „Cabaret”, libretul de Joe Masteroff, după piesa lui John Van Druten și povestirile lui Christopher Isherwood, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Odeon Bucureşti – câștigătoare

Tamara Popescu pentru rolurile din spectacolul „câine cu om. câine fără om”, texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim, regia, video și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Critică teatrală: Călin Ciobotari – câștigător, Anca Haţiegan, Cristina Modreanu

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„Cazul Tudor Vladimirescu”, scenariul şi regia artistică Gavriil Pinte, Societatea Română de Radiodifuziune și Teatrul „Elvira Godeanu” Târgu Jiu

„Radio Noir. Povestiri poliţiste”, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Mihnea Chelaru, Societatea Română de Radiodifuziune

„Un secol de teatru românesc la Chişinău – Revanşa memoriei interzise”, scenariul Mariana Onceanu, adaptarea radiofonică Magda Duţu, regia artistică Petru Hadârcă, Societatea Română de Radiodifuziune – câștigător

Cel mai bun spectacol de teatru TV / teleplay

„Mantaua”, după Nikolai V. Gogol, regia Alexandru Lustig, TVR1

„Repetiţie de seară” de Csaba Kiss, regia Csaba Kiss şi Daniel Şerbănică, Casa de Producţie TVR

„Ziua Z” de Ionuț Sociu, regia Bobi Pricop, Teatrul de Stat Constanţa – câștigător

Debut

Oana Jipa pentru rolul Connie din spectacolul „Efecte secundare” de Lucy Prebble, regia Vlad Bălan, unteatru Bucureşti – câștigătoare

Irisz Kovacs pentru regia spectacolului „8 taţi” de Tina Müller, Teatrul de Stat Constanţa

Réka Oláh și Fanny Nagy pentru scenografia spectacolului de teatru-vitrină „Pe perioadă nedeterminată”, regia Vladimir Anton, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc

Premiile Senatului UNITER:

Premiul de Excelență: Ion Caramitru – in memoriam

Premiul pentru întreaga activitate actriță: Dana Dogaru

Premiul pentru întreaga activitate actor: Virgil Ogășanu

Premiul pentru întreaga activitate regie: Andrei Belgrader – in memoriam

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: Adriana Grand

Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală: nu a fost acordat

Premii speciale

Premiul pentru valoarea proiectului original „Hektomeron” inițiat de Vlad Drăgulescu la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Premiul pentru dezvoltarea spectacolului de muzical în România: Răzvan Mazilu

Premiul pentru creativitatea video design-ului și mapping-ului în spectacolul „Plugarul și Moartea”, dramatizarea și regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași: Andrei Cozlac

Premiul pentru rolul educativ al proiectului de teatru și muzică „Clasic e fantastic” – copilăria marilor muzicieni

Premiul pentru susținerea constantă a tinerilor regizori prin proiectul „Comedia ține la TINEri” de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie București

Credit foto: Andrei Gîndac (arhivă)