Cea mai importantă piesă de istorie filatelică
Cea mai importantă piesă de istorie filatelică, primul timbru poștal din lume, va fi licitată la Sotheby’s și ar putea fi adjudecată contra sumei de 6 milioane de lire sterline.
Emis în 1840, Sotheby’s spune că timbrul „este cea mai importantă piesă de istorie filatelică ce există”.
Cu o suprafață mai mică de 2,5 centimetri pătrați, timbrul costa doar 1 penny, dar a lansat o revoluție în comunicație.
Primul „penny negru”, timbrul poștal cu imaginea profilului reginei Victoria este așteptat să fie vândut cu până la 6 milioane de lire sterline.
Emisiunea filatelică a avut un succes răsunător când a fost pusă în circulație, în 1840, permițând oamenilor să trimită scrisori care cântăreau până la 14 grame oriunde în țară cu o rată fixă de 1 penny. În cele din urmă, au fost vândute peste 68 de milioane de timbre.
Timbrul scos la vânzare de casa de licitații în luna decembrie este o amprentă imaculată din prima foaie imprimată și este marcat A-1. A fost autentificat de Royal Philatelic Society și de British Philatelic Association.
„Este, fără echivoc, cea mai importantă piesă de istorie filatelică ce există”, a spus Henry House, reprezentant al Sotheby’s. „Este plin de istorie” și reprezintă „începuturile comunicării sociale, permițând oamenilor să comunice din toate nivelurile societății și afacerilor să înflorească”.
Înainte ca acesta să devină valid, pe 6 mai 1840, comunicarea era complexă și scumpă, destinatarului fiindu-i deseori cerut să plătească.
Sir Rowland Hill a propus un sistem poștal pre-plătit ce folosește un timbru.
Conceptul ales a folosit o imagine a reginei Victoria bazată pe o schiță a profilului ei când avea 15 ani. Aceeași imagine a rămas pe timbre mai mult de 60 de ani, până la moartea monarhului, în 1901.
Primul timbru negru de 1 penny este atașat unui document Wallace, datat 10 aprilie 1840, denumit astfel după Robert Wallace, membru al Parlamentului care conducea o comisie pentru reforma poștală.
Documentul a fost cumpărat în urmă cu un deceniu de Alan Holyoake, un om de afaceri britanic și filatelist recunoscut. El a spus că ar fi trist ca timbrul să fie vândut, dar plănuia să folosească banii dobândiți pentru a crea o nouă colecție.
Credit foto: Sotheby’s