Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Expoziție dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul Național Cotroceni
firman cuza

Expoziție dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul Național Cotroceni

O expoziție care marchează 164 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza va fi deschisă la Muzeul Național Cotroceni pe 24 ianuarie.

Vor fi prezentate obiecte din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”: drapele folosite de armata română unificată precum și detalii decorative și obiecte din vestimentația ofițerilor şi soldaților diverselor arme  conturate în perioada 1859 – 1860.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă și obiecte de patrimoniu ce fac parte din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni – panouri foto-documentare, documente (copia firmanului de recunoaștere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza; ceremonialul curții domnitorului Alexandru Ioan Cuza), fotografii de epocă, însemne militare, medalii şi decorații, sabia de paradă primită în dar de domnitor de la principele sârb Mihail Obrenovici, trusa de voiaj a doamnei Elena Cuza, tacâmuri şi veselă cu cifra domnitorului Alexandru Ioan Cuza expuse pentru a reface atmosfera de curte de la Palatul Cotroceni.

Alexandru Ioan Cuza și soția lui, doamna Elena Cuza, au avut drept reședință de vară palatul domnesc de la Cotroceni, pe care l-au reamenajat începând din 1862, prin reparații, dotări, redecorarea interioarelor cu mobilier nou şi obiecte ambientale în stilurile la modă, unele provenite din manufacturi occidentale, în special de la Paris.

Vizitarea Muzeului Național Cotroceni pe 24 ianuarie 2023 se face doar pe bază de înscrieri (vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la 021-317.31.07 și 0725.518.381), în limita locurilor disponibile, până pe 20 ianuarie 2023, ora 14:00. Copiii și tinerii cu vârste de până la 16 ani beneficiază de intrare gratuită. La intrarea în muzeu trebuie să fie prezentat un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).