
„Human Scale”, de la Veneția la București – Conferință și sketchmob
„Human Scale”, proiectul care reprezintă România la Expoziția Internațională de Arhitectură – La Biennale di Venezia 2025, semnat de artistul Vlad Nancă, studioul de arhitectură Muromuro și curatoarea Cosmina Goagea, ajunge la București cu un eveniment care aduce în prim-plan desenul în arhitectură – între documentare, reprezentare și reflecție urbană.
Human Scale: Desen și arhive
În 26 și 27 iunie, conferința și atelierul „Human Scale: Desen și arhive” transformă Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” într-un spațiu de dialog între artiști, cercetători, profesori și studenți preocupați de rolul desenului în înțelegerea și reimaginarea orașului contemporan. Evenimentul extinde și aprofundează temele explorate de expoziția „Human Scale” de la Veneția, aducând în discuție desenul de arhitectură ca instrument de documentare, reflecție critică și pedagogie, dar și relația dintre corpul uman, arhitectura construită și urbanitatea în schimbare.
Programul reunește intervenții teoretice, prezentări de arhive și practici contemporane, de la lucrul cu desenul istoric până la forme actuale de reprezentare și comunicare vizuală în arhitectură. Invitat special este arhitectul Ștefan Davidovici, cunoscut pentru activitatea sa internațională în domeniul desenului de arhitectură și autor al unui desen inclus în expoziția „Human Scale” de la Veneția, care va susține un atelier dedicat studenților și un sketchmob deschis publicului.
Cosmina Goagea – arhitectă, curatoare Human Scale, doctorandă la UPC Barcelona; Rosie Ellison-Balaam și Martha Cruz – istoric de arhitectură și istoric de design, Drawing Matter, Londra; Mirela Duculescu – istoric de artă, lector doctor la Universitatea Națională de Arte București, coordonatoare de programe la Pro Patrimonio România; Florentina Murea-Matache – arhitectă, Institutul Național al Patrimoniului, doctorandă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”; Ștefan Bâlici – prof. dr. arhitect, președinte OAR, vor prezenta colecții europene și arhive de desen, cu accent pe metodele de activare a acestora în cercetare și practică contemporană.
Vlad Nancă – artist, co-autor Human Scale; Lucian Racovițan – arhitect, Studio.Bucharest; Alex Axinte – dr. arhitect, Studio Basar; Andreea Cel Mare – dr. arhitect, fotografă de arhitectură, membră DoCoMoMo; Celia Ghyka – prof. dr. arhitect, director al Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii, UAUIM București, vor discuta despre rolul desenului în reprezentarea corpului uman, a contextului urban și a experienței arhitecturale, din perspectivă artistică și profesională.
Program și înscrieri, pe humanscale2025.ro.
Atelier pentru studenți coordonat de Ștefan Davidovici
În ambele zile, arhitectul Ștefan Davidovici – co-fondator al studioului Biroarchiteti și profesor la Școala de Design NABA și la Fondazione dell’Ordine degli Architetti din Milano – va coordona un atelier dedicat studenților la arhitectură. Atelierul propune o reflecție practică asupra scării umane în desen ca instrument de înțelegere critică a orașului și spațiului construit.
Sketchmob cu orașul la picioare
În 27 iunie, programul se încheie cu un sketchmob coordonat de același Ștefan Davidovici – o întâlnire informală de desen urban, desfășurată de pe terasa unui imobil din centrul orașului. Participanții sunt invitați să observe orașul și să-l redea în schițe, iar desenele vor fi ulterior digitalizate și publicate pe platforma Human Scale.
Evenimentul este gratuit, cu înscriere în limita locurilor disponibile.
Conferința „Human Scale: Desen și arhive” este organizată ca eveniment conex al expoziției „Human Scale”, care reprezintă România la cea de-a 19-a Expoziție Internațională de Arhitectură – La Biennale di Venezia.