INTERVIU – Scenografa Mălina Ionescu, despre purgatoriul gri și natura ca personaj de film

Scenografa Mălina Ionescu vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre cel mai recent proiect cinematografic la care a lucrat, lungmetrajul „Băieții buni ajung în Rai”, despre provocările filmărilor în pandemie și natura ca personaj.

„Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, filmat în timpul pandemiei, este o poveste inedită despre o neașteptată revenire a iubirii într-un tărâm magic. Filmul, cu Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan și Șerban Pavlu în distribuție, va fi lansat în cinematografele românești în 22 martie.

Mălina Ionescu este câștigătoarea premiului Gopo 2021 pentru „cele mai bune costume” (filmul„Urma”, regia Dorian Boguță) și a mai fost nominalizată la premiile Gopo în 2022 („Otto Barbarul”, regia Ruxandra Ghițescu), 2019 („Charleston”, regia Andrei Crețulescu), 2017 („Două lozuri”, regia Paul Negoescu) și în 2014 („Domestic”, regia Adrian Sitaru).

Este la a doua colaborare în lungmetraj pentru scenografie și costume cu regizorul Radu Potcoavă, după „Vara s-a sfârșit”.

Cum a fost stabilit tonul pentru film? Spune-ne mai multe despre locurile în care ați filmat. A fost o provocare în sine folosirea naturii ca o extindere a identității protagoniștilor? Cât de mult este decorul natural un personaj în sine?

Mălina Ionescu: Tonul filmului a fost impus de regizor, bineînțeles. Am căutat împreună cu Radu Potcoavă și Andrei Butică, directorul de imagine, soluțiile estetice cele mai potrivite pentru decor și costume în așa fel încât ele să funcționeze pentru conceptul filmului. Am pornit de la ideea că „Băieții buni ajung în Rai” e un film de public, mai degrabă influențat de cinema-ul american decât de estetica europeană, și am dezvoltat de acolo.

Am știut de la bun început că vom filma la Krapets (Bulgaria, n.r.), pentru că scenariul a fost scris cu acel loc în minte, cu acea pustietate care devine un personaj în sine, poate mai mult decât doar un decor. Și alegerea acestui loc a avut, bineînțeles, o mare influență asupra deciziilor de scenografie și costume.

De ce ați ales ca Dumnezeul interpretat de Șerban Pavlu să fie reprezentat în acest fel și cum i-ai construit această imagine?

Mălina Ionescu: Costumul personajului lui Pavlu – Dumnezeu – , un trening roșu din catifea, a fost dorința lui Radu. El îl vedea ca pe un Dumnezeu relaxat, jovial, cu picioarele pe pâmânt, care, la fel ca noi, mănâncă mici, bea un șpriț, se uită la un apus de soare și e oarecum înțelegător.

Ce ai fost nevoită să modifici față de conceptul inițial?

Mălina Ionescu: Odată ce ne-am setat în această direcție, am mers pe ea de la cap la coadă, nu ne-a deturnat nimic.

A existat un element, o idee la care nu ai vrut să renunți în niciun caz?

Mălina Ionescu: O idee la care n-am vrut să renunț și nici n-a fost cazul a fost dorința ca în acest „purgatoriu” în care ajunge personajul lui Bogdan Dumitrache să fie toți îmbrăcați ca în uniforme, iar griul mi s-a părut potrivit pentru un spațiu intermediar, cum e acesta.

Ce a fost cel mai complicat pentru tine în lucrul la acest film?

Mălina Ionescu: Echipa de scenografie mică și timpul foarte scurt.

Care sunt principalele limite cu care se confruntă un scenograf? Care au fost în acest caz?

Mălina Ionescu: În general, cea mai mare limitare e dată de buget, pentru că pornești de la câți bani ai și vezi ce poți face mai bine de banii ăia. Dar putem privi asta și ca pe un provocare, nu neapărat ca pe o limitare.

Dintre toate filmele la care ai lucrat, care a fost proiectul cel mai dificil?

Mălina Ionescu: Cred că, de departe, cel mai solicitant și mai frumos, în același timp, a fost „Toni Erdmann”. Dificil – pentru că a fost foarte lung, cu multe locații de gândit, construit și amenajat de la zero. Dar a fost și un proiect care ne-a adus foarte multă satisfacție și nu doar apoi, când s-a bucurat de un mare succes, ci mai ales în timpul lucrului efectiv. A fost o mare bucurie și o reală plăcere să pot lucra cu regizoarea Maren Ade și Silke Fischer, colega mea scenografă din Germania, un om minunat și o profesionistă desăvârșită. Ar mai fi și altele, dar acesta este proiectul pe care îl menționez mereu, din prima, cu foarte mare drag.