Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Mircea Cărtărescu, câștigătorul Premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice al Târgului de Internațional de Carte Guadalajara
mircea cartarescu

Mircea Cărtărescu, câștigătorul Premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice al Târgului de Internațional de Carte Guadalajara

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat câștigătorul Premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice al Târgului de Internațional de Carte Guadalajara (Mexic).

Este a doua oară când un român câștigă Premiul FIL, după Norman Manea, în 2016.

Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu a fost ales dintre 80 de scriitori internaționali, stilul său fiind apreciat „pentru felul în care combină elemente din realitate cu oniricul și pentru ficțiunea care contribuie la construirea identității”, după cum a anunțat Institutul Cervantes.

Mircea Cărtărescu (n. 1956, București) este, potrivit juriului, „un scriitor cu multiple fațete, pe deplin încorporat literaturii mondiale”.

Deopotrivă critic literar, Cărtărescu este considerat cel mai important scriitor român contemporan și e candidat la Premiul Nobel pentru Literatură. Opera lui cuprinde mai mult de 30 de volume, care au fost traduse în 23 de limbi.

Premio FIL de Literatura en Lenguas Romances are valoarea de 150.000 de dolari și îi va fi acordat pe 26 noiembrie, la debutul celei de-a 36-a ediții a târgului de la Guadalajara, considerat cel mai important eveniment de gen din lumea hispanică.