Fără îndoială, Constantin Brâncuși este cunoscut în întreaga lume, operele sale obțin sume amețitoare la licitații, iar simpla evocare a numelui asigură un success financiar deosebit. Puține se știu însă despre moștenitorii săi, cei care încasează drepturi de autor pentru
Artistul austriac Andreas Joska-Sutanto transformă manifestul lui Adolf Hitler, „Mein Kampf”, în carte de bucate, scopul lui fiind acela de a demonstra că ceva odios poate deveni pozitiv. El și-a petrecut ultimii opt ani tăind literele din manifestul „Mein Kampf” și
Lungmetrajul „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, este marele câștigător al galei de anul acesta a premiilor Gopo, care recompensează cele mai bune producții cinematografice românești ale anului anterior și care a avut loc în 29 aprilie la Teatrul Național București. „Libertate”,
O necropolă preromană, caracterizată prin bogate artefacte funerare, a fost descoperită în sudul Italiei în timpul săpăturilor pentru construcția unei centrale electrice, au anunțat autoritățile locale. Necropola a fost descoperită în apropiere de Amorosi, la aproximativ 50 km de Napoli, în
Nouă expoziții internaționale sunt încadrate segmentului RDW Design Flags din festivalul Romanian Design Week, care va avea loc anul acesta în perioada 24 mai - 2 iunie, în clădirea fostului restaurant Cina. Sub tema „Unlock the City”, ediția din 2024 a
Una dintre cele mai vechi fotografii color din România a fost descoperită în Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român. Echipa Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului a descoperit una dintre foarte puținele fotografii color realizate prin procedeul autocromiei în
Instalația „Fântâna/ Fuente” a arhitectului Corvin Cristian participă la cea de-a zecea ediție a festivalului internațional de arhitectură și design Concéntrico, care are loc în perioada 25 aprilie - 1 mai în orașul spaniol Logroño, regiunea La Rioja. Festivalul încorporează noi
În 1974, în timp ce săpau pentru a construi o fântână, sătenii de lângă Xi’an, oraș din estul Chinei, aveau să facă cea mai importantă descoperire arheologică din secolul XX - armata de teracotă a primului împărat Qin, unificatorul Chinei
În 2018, Pantone a ales ultraviolet drept culoarea anului. Explicația companiei a fost că movul este sinonim cu individualitatea. Drept dovadă, a citat măreția muzicienilor Prince, David Bowie și Jimi Hendrix. Purpuriul nu este o culoare care să apară cu o
Fotografii și relatări despre războiul din Gaza și Ucraina, migrație, familie și boală se află în topul competiției World Press Photo 2024. Competiția anuală și-a anunțat câștigătorii la nivel global în 18 aprilie. Cei patru fotojurnaliști laureați au fost selectați dintre 24