Lungmetrajul „Utama”, producție boliviană regizată de Alejandro Loayza Grisi, a câștigat cel mai important trofeu al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se încheie pe 26 iunie. Pe lângă Trofeul Transilvania, lungmetrajul a fost premiat și de publicul festivalului. Este
Un mormânt al unui nobil incaş a fost descoperit în Lima, sub o casă, informează Reuters. În respectivul spaţiu, care se pare că este vechi de cinci secole, existau materiale textile dar şi obiecte ceramice şi decoraţiuni. Potrivit arheologului – şef, Julio
Oraşul german Dresda găzduieşte, din 24 iunie, un sezon al artei din Cehia, denumit "Imaginaţia atotputernică" ("Alle macht der imagination"). Seria de evenimente este organizată de Staatliche Kunstsammlungen şi reuneşte artişti cehi din diverse domenii. De altfel, titlul seriei de evenimente este
Spațiul 2/3 galeria de pe strada Franceză din București găzduiește expoziția documentară „NOI 2 | WIR 2 - Portrete româno-germane”, care cuprinde treizeci de imagini ale unor cupluri, prieteni, colaboratori sau iubiți, și poveștile lor. Pe pereții negri ai galeriei se
Licitaţia dedicată colecţiei de obiecte de lux care i-au aparţinut lui Hubert de Givenchy şi care s-a desfăşurat de pe 8 până pe 23 iunie a adunat încasări de peste 118 milioane de euro. Evenimentul organizat de casa Christie’s înregistrase încasări
Opt persoane au fost condamnate în Franţa pentru furtul unei uşi metalice pe care Banksy realizase o lucrare, în memoria celor ucişi în atacul armat de la Bataclan din 2015. O instanţă franceză a condamnat astfel opt bărbaţi care au furat
Mai mult de 3.300 de participanţi sunt aşteptaţi anul acesta la cele 800 de evenimente - circ contemporan, dans sau teatru, expoziții, conferinţe şi concerte, evenimente speciale şi întâlniri memorabile - programate în 80 de spaţii de joc ale Festivalului
Două opere majore de artă publică care onorează generația de muncitori Windrush care au venit în Marea Britanie din Caraibe, între 1948 și 1971, au fost dezvelite la Londra. Lucrările - de Basil Watson și Thomas J Price - marchează Ziua
Artistul Daniel Arsham, cunoscut pentru colaborări artă-modă, își lansează propria marcă vestimentară. Numită Objects IV Life, compania – joint venture cu Tomorrow – lansează pe 22 iunie, la Paris, prima linie. Ea va fi disponibilă și online și cuprinde ținute unisex
Ziua Iei va fi marcată, oficial, la data de 24 iunie, după ce legea privind instituirea acesteia a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. Ia sau cămașa face subiectul dosarului depus de România împreună cu Republica Moldova - „Arta cămășii