Premiile Olivier 2023 – Paul Mescal, Jodie Comer și „Totoro”, marii câștigători
Paul Mescal, nominalizat anul acesta la Oscar, Jodie Comer, vedeta din „Killing Eve”, și spectacolul „My Neighbour Totoro” au triumfat la ediția din acest an a Premiilor Olivier.
Mescal a câștigat premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din „Un tramvai numit dorință/ A Streetcar Named Desire”, spectacol ce s-a impus la categoria cea mai bună relansare, iar Comer a fost desemnată cea mai bună actriță pentru „Prima Facie”, care a fost aleasă cea mai bună piesă nouă.
Gala de decarnare a premiilor a fost prezentată de actrița Hannah Waddingham și a avut loc la Royal Albert Hall din Londra, unde „Vecinul meu Totoro/ My Neighbour Totoro” a câștigat șase premii Olivier, intre care cea mai bună piesă de divertisment sau comedie și categoria cel mai bun regizor (Phelim McDermott).
Cea mai nominalizată producție din acest an a fost „My Neighbour Totoro”, adaptare scenică a îndrăgitului film de animație din 1988 al Studio Ghibli, cu un total de 9 selecții.
„Standing at the Sky’s Edge”, care primise opt nominalizări, a câștigat premiul pentru cel mai bun musical nou, în timp ce „Beverley Knight” a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-un musical, pentru rolul sufragetei Emmeline Pankhurst în „Sylvia”, iar Will Keen a fost cel mai bun actor în rol secundar, pentru „Patriots”.
Arthur Darvill, cunoscut din serialul „Doctor Who”, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un musical, pentru „Oklahoma!”, iar 16 dintre cei 18 câștigători au primit primul lor premiu Olivier.
Sir Derek Jacobi și Dame Arlene Phillips au fost premiați pentru carierele lor în teatru în cadrul premiilor Olivier. Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată pe officiallondontheatre.com.