Remarcabile descoperiri arheologice anunțate în 2024
Numeroase descoperiri arheologice au fost anunțate anul acesta în lume, de la artefacte și morminte la vestigii medievale, de la cea mai veche scriere alfabetică la cel mai vechi exemplu de artă figurativă.
Sute de artefacte, sub Catedrala Notre-Dame
Arheologii au anunțat la finalul acestui an că au găsit mai mult de 1.000 de fragmente de opere de artă sub structura Catedralei Notre-Dame din Paris, în cei cinci ani de restaurare ca urmare a incendiului din 2019.
Specialiştii au avut șansa, conform unei legi franceze privind arheologia preventivă, „să detecteze și să întreprindă studiul științific al vestigiilor arheologice care ar putea fi altfel distruse prin lucrări de amenajare a teritoriului”. Procesul a început în februarie 2022.
Echipele de la Institut National de Recherches Archéologiques Préventives (Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive), inclusiv una condusă de Christophe Besnier, căruia i s-au acordat inițial doar cinci săptămâni pentru a săpa sub podeaua din piatră de la Notre-Dame, au fost autorizate să sape la o adâncime de 16 centimetri sub podea, la aceeași adâncime cu fundația schelei. Au găsit până la 1.035 de fragmente de opere de artă, precum și o sută de morminte, crescând recordul total al catedralei la mai mult de cinci sute de morminte.
Catedrala Notre-Dame a fost redeschisă publicului la începutul acestei luni.
Cea mai veche scriere alfabetică
Cel mai vechi exemplu cunoscut de scriere alfabetică a fost descoperit într-un mormânt sirian antic și, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Johns Hopkins din Maryland, datează din jurul anului 2400 î.e.n.
Scrierea a fost descoperită gravată pe mici cilindri din lut într-un mormând descoperit după 16 ani de săpături în Umm-el Marra în nord-vestul Siriei de azi. Caracterele nu sunt nici numerice, nici cuneiforme (care este cea mai veche formă de scriere din lume, anterioară hieroglifelor egiptene și folosită pentru prima dată acum peste 5.000 de ani). Astfel, ele sunt considerate o descoperire în premieră în cercetarea limbajului scris.
Datarea cu Carbon-14 a confirmat că cilindrii au o vechime de peste 4.000 de ani, datând din jurul anului 2400 î.e.n. Acest lucru îi face cu aproximativ 500 de ani mai vechi decât scrierile care dețineau recordul anterior.
Fresce erotice și picturi cu figuri mitice, în Pompei
Arheologii din Pompei – orașul antic roman îngropat de lavă și cenușă în urma erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 e.n. – au descoperit anul acesta, între altele, o casă minusculă care este plină de fresce elaborate – unele erotice -, dezvăluind în continuare modul ornamentat în care romanii își decorau casele.
În urmă cu câteva luni, picturi uimitoare au fost descoperite în timpul altor săpături. Arheologii spun că frescele sunt printre cele mai frumoase care au fost găsite în sit. Pe pereții înalți, negri, ai unei mari săli de banchet sunt reprezentate figuri mitice grecești, precum Elena din Troia. Pardoseala de mozaic aproape completă a încăperii cuprinde mai mult de 1 milion de plăci albe individuale.
Cel mai vechi exemplu de artă figurativă
Cel mai vechi exemplu de artă figurativă a fost descoperit într-o peșteră indoneziană și reprezintă un porc sălbatic și un trio de figuri umane. Acest desen datează de 51.000 de ani, potrivit cercetătorilor, și sugerează că Europa nu a fost locul nașterii artei rupestre, așa cum mult timp a fost presupus.
Descoperirea de pe tavanul unei peșteri calcaroase din insula indoneziană Sulawesi făcută de o echipă de oameni de știință australieni și indonezieni a fost publicată în Nature în luna iulie.
Veneția medievală
Săpături arheologice în piața centrală din Veneția au scos la iveală structurile bisericii San Gemignano și ale mormintelor sale, care au fost documentate ultima dată în secolul al XIX-lea.
Unii spun că Napoleon a numit-o „cel mai elegant salon din Europa”, dar emblematica Piață San Marco din Veneția găzduiește vestigiile unui loc sacru care datează din epoca medievală: biserica San Gemignano. Clădirea a fost demolată în secolul al XII-lea pentru a face loc modernizării Pieței San Marco, în secolul al XIII-lea, care atrage acum aproximativ 30 de milioane de vizitatori pe an.
Arhitectură megalitică monumentală în Americi
În luna februarie a acestui an a fost anunțat că o piață monumentală din piatră descoperită în Anzii din Peru este mai veche decât piramidele din Giza, potrivit arheologilor care au făcut săpături în zona nordică a lanțului muntos.
Piața circulară din piatră este considerată unul dintre cele mai timpurii exemple de arhitectură megalitică monumentală din Americi.
Cu o vechime de aproximativ 4.750 de ani, piața a fost descoperită în Callacpuma, un sit din bazinul Cajamarca care a fost în centrul cercetărilor arheologice în ultimele șase decenii. Ea precede cu un secol marile piramide de la Giza (Egipt), ceea ce o face concurentă cu ansamblul Stonehenge din Anglia.