Tony 2024 – Vedete de la Hollywood câștigătoare în premieră pe Broadway
Actorii Angelina Jolie, Daniel Radcliffe, Jeremy Strong și Sarah Paulson au fost pentru prima dată câștigători la premiile Tony, care recompensează excelența în teatrul newyorkez.
Angelina Jolie a câștigat în 16 iunie primul ei premiu Tony pentru producția spectacolului „The Outsiders”, care a fost desemnat cel mai bun musical și a obținut alte trei trofee după ce a primit 12 nominalizări.
Piesa se bazează pe cartea lui SE Hinton și urmărește conflictul dintre două bande rivale de americani albi, divizate de statutul lor socio-economic. Spectacolul a devansat musicalul „Hell’s Kitchen”, o relatare semi-autobiografică a Aliciei Keys, care a primit 13 nominalizări și a câștigat două.
Starul din seria de filme „Harry Potter” a primit primul său Tony, la categoria cel mai bun actor într-un musical, pentru rolul din noua montare a piesei „Merrily We Roll Along”, de Stephan Sondheim. Spectacolul a primit alte trei premii la evenimentul care celebrează cele mai bune producții de pe Broadway. Actorul Jonathan Groff a câștigat de asemenea primul său Tony pentru interpretarea sa în același musical.
„Stereophonic”, spectacolul cu cele mai multe nominalizări – 13 – din istoria premiilor Tony, a câștigat cinci trofee, inclusiv la categoria cea mai bună piesă (scrisă de David Adjmi). Piesa urmărește o trupă rock fictivă din anii 1970 care pregătește un album.
Starul hollywoodian Jeremy Strong, cunoscut pentru serialul „Succession”, a câștigat și el primul său premiu Tony, pentru rolul principal din spectacolul de teatru „An Enemy of the People”. El a calificat piesa de teatru despre mediu scrisă de Henrik Ibsen ca fiind „un apel din inimă”, cu „adevăruri dificile care ne privesc chiar acum”. Strong joacă rolul unui medic care refuză să tacă atunci când descoperă că băile publice sunt contaminate.
Între cei care au câștigat un trofeu Tony pentru prima dată s-a aflat și Sarah Paulson, desemnată cea mai bună actriță în rol principal, devansându-le pe Rachel McAdams și Jessica Lange. Paulson a câștigat premiul pentru rolul din noua montare a dramei „Appropriate”, care urmărește o membrii unei familii disfuncționale care se luptă pentru moștenirea lăsată de tatăl lor recent decedat.