Transformarea MNȚR, într-o expoziție documentară
„Rezident”, o expoziție de Mihai Bodea-Tatulea, este vernisată în seara de 17 septembrie în Sala Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român.
Expoziția reunește materiale din arhiva documentară realizată de Mihai Bodea-Tatulea în perioada 2010 – 2025 și urmărește transformările expoziției permanente și ale sediului Muzeului Național al Țăranului Român pe parcursul lucrărilor de consolidare a clădirii.
Proiectul constituie o etapă a cercetării doctorale a autorului, în cadrul căreia arhiva documentară este analizată ca studiu de caz. Intitulată „Rolul imaginii fotografice în consacrarea vernacularului”, teza este o cercetare cu instrumente artistice în cadrul Universității Naționale de Arte din București.
Imaginile selectate reprezintă lucrări realizate în expoziția permanentă de Silvia Radu, Horia Bernea și Ioana Bătrânu, alături de echipa muzeului, în perioada re-fondării instituției, după 1990. Cercetarea are în vedere unele elemente caracteristice ale expunerii permanente a Muzeului Țăranului și legitimitatea exprimării unei impresii personale.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 septembrie – 11 octombrie, la sala Noua Galerie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

