Artefacte vechi de secole, datând de la Epoca Bronzului Târziu până la Epoca Medievală, și un drum roman din secolul II e.n. au fost descoperite în Pacé, regiunea Bretagne, în urma unor săpături derulate de arheologii francezi. A fost identificat, între
Arheologii anunță o descoperire „unică într-un secol” în anticul oraș Pompei, sub metri de rocă vulcanică, după aproximativ două mii de ani. Recent, a fost găsită o somptuoasă baie privată - posibil cea mai mare descoperită vreodată în această zonă -,
Un portret al ultimului împărat bizantin, Constantin XI Palailogos, a fost descoperit în Grecia, pe o frescă de la mijlocul secolului al XV-lea într-o mănăstire din Aigialeia, în regiunea Achaea. Constantin XI Palaiologos a condus Imperiul Bizantin pentru o scurtă perioadă,
Numeroase descoperiri arheologice au fost anunțate anul acesta în lume, de la artefacte și morminte la vestigii medievale, de la cea mai veche scriere alfabetică la cel mai vechi exemplu de artă figurativă. Sute de artefacte, sub Catedrala Notre-Dame Arheologii au anunțat
Cel mai vechi exemplu cunoscut de scriere alfabetică a fost descoperit într-un mormânt sirian antic și, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Johns Hopkins din Maryland, datează din jurul anului 2400 î.e.n. Scrierea a fost descoperită gravată pe mici cilindri din lut
Oamenii au dorit să găsească, din cele mai vechi timpuri, răspunsuri la numeroase întrebări legat de ceea ce îi înconjoară. Stelele și zeitățile imaginate au jucat un rol important în viețile lor de-a lungul a mii de ani. Așa au
Arheologii au descoperit o casă minusculă din Pompei care este plină de fresce elaborate - și uneori erotice -, dezvăluind în continuare modul ornamentat în care romanii își decorau casele. [caption id="attachment_36104" align="alignnone" width="1300"] Pompeii - Parco archeologico[/caption] Situată în districtul central
Rămășițele bine conservate ale unei biserici pierdute despre care se crede că făcea parte dintr-o mănăstire medievală au fost descoperite de arheologi în Veliko Târnovo, Bulgaria. Se crede că structura datează încă din timpul domniei țarului Ivan Alexander, în secolul al
Membrii Warminska Grupa Eksploracyjna sau Warmian Exploration Group, organizație de arheologi amatori din Polonia, spun că au descoperit un compas vechi de 500 de ani care ar fi putut aparține astronomului renascentist Nicolaus Copernic. Instrumentul, care este fabricat din aliaj de
Arheologii din Burgas au descoperit în golful Chengene Skele din Bulgaria mai mult de 100 de obiecte din sticlă datând din vremea Imperiului Otoman. Nu este prima scufundare în zonă. În anii 2020 și 2021, alte peste 300 de obiecte de