Lucrări realizate în timpul celei de-a 21-a tabere de creație şi documentare de la Gârnic, în Munții Locvei, vor fi expuse la Galeria Brăteanu din Timișoara începând cu 7 decembrie, ora 18:00. La tabăra care a avut loc la pensiunea Gernik
Expoziția itinerantă de sculptură și pictură „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, cu lucări ale artiștilor Mihai Olos și Vida Gheza, va fi deschisă la Muzeul Satului Bănățean Timișoara pe 28 noiembrie. Vernisajul va avea loc în Sala
Expoziția „Second Life” cu lucrări din colecția artistului sibian Ion Isaila va fi vernisată la Museikon, în Alba Iulia, pe 29 noiembrie și va putea fi vizitată până pe 20 ianuarie. Vor fi expuse opere de grafică, sculptură, artă decorativă, albume
Expoziția „după Sculptură/Sculptură după” de la Cazarma U din Timișoara se va încheia pe 30 noiembrie și va fi transpusă într-un album de artă. Timp de șapte luni, în Cazarmă au fost prezentați 157 de artiști, 26 de curatori, 17 expoziții
Galeria AnnArt deschide pe 23 noiembrie expoziția de grup „Silenced anxiety” prin care se propune un exercițiu de introspecție, traversând diversitatea creațiilor, a perspectivelor a 8 artiști români din București, Iași, Arad și Cluj-Napoca. Dragoș Bojin, Radu Carnariu, Antonia Corduneanu, Ada Muntean,
Uniunea Artiștilor Plastici din România propune mai multe evenimente în perioada 20 - 26 noiembrie ce vor avea loc în București și două orașe din țară. Pe 20 noiembrie, va fi deschisă la galeria Orizont din București expoziția „Două povești în
Intitulată „Maman”, arahnida din bronz, oțel și marmură, creație a artistei Louise Bourgeois, va fi piesa centrală a expoziției majore de vară a Galeriei de Artă din New South Wales. Păianjenul uriaș este una dintre cele mai renumite - și cele
Expoziția „Dacia. Ultima frontieră a romanității”, care aduce laolaltă sute de artefacte ce acoperă 1.400 de ani de existență pe teritoriul de astăzi al țării noastre, va fi prezentată, începând cu 20 noiembrie, la Muzeul Național Roman din Roma (Termele
Expoziția „Pallady. Jurnal intim” a Muzeului Național de Artă al României va fi prezentată la Palatul Culturii din Târgu Mureș în perioada 20 noiembrie 2023 - 14 aprilie 2024. Curator este Călin-Alexiu Stegerean, directorul general al Muzeului Național de Artă al
„sevrajă”, expoziție personală a artistei ATOMA, poate fi vizitată la Kulterra Gallery din centrul Bucureștiului până la jumătatea lunii decembrie. Cu lucrările prezentate, ea explorează sentimentul de singurătate și izolarea într-o lume în care rețelele sociale și tehnologia ar trebui