
Identitatea națională, estetic și conceptual, la galeria Orizont
„No Unity, Just Connections”, expoziție care explorează teme legate de identitate națională prin lucrări realizate de Petru Bubă, este deschisă la galeria Orizont până la 15 martie.
Vernisajul este programat în seara de 27 februarie.
Temele legate de identitate nationala sunt analizate prin elementele vizuale organizate estetic și abordarea critic-ironică; din punct de vedere conceptual, punând sub semnul întrebării noile structuri sociale și culturale, prin elemente ale urbanismului, atât moștenite din epoca comunistă, cât și contemporane.
Spațiul urban devine simbol al progresului, dar și al tensiunilor. Un element central al expoziției este relația de frontieră dintre tradiția autohtonă – peisaj cultural complex, în care trecutul și prezentul coexistă într-un dialog permanent – și arhitectura post-comunistă și corporatistă.
Galeria Orizont poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 14:30 și 18:30.