„Mona Lisa of Pop”, celebra fotografie a lui David Bowie realizată de Brian Duffy, constituie piesa centrală a unei expoziții în Londra ce marchează aniversarea albumului din 1973 al muzicianului. Celebrul fulger pe pleoapa închisă a lui David Bowie ar fi
Expoziția „Ciprian Porumbescu - 170. O viață, o epocă, un ideal”, organizată de Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, va ajunge anul acesta în mai multe orașe din țară. În perioada 5 - 30 aprilie, ea va fi găzduită de Palatul
Lucrarea „Brace Yourself!” a lui Banksy a fost vândută pentru 2,03 milioane de dolari, de peste trei ori mai mult decât estimarea inițială, într-o licitație unde a avut loc și o reprezentație a trupei care a inspirat creația. Artistul anonim a
Muzicieni precum Brian Eno, Jacob Collier și Anna Calvi vor adăuga „Earth” la creditele de compoziție, astfel încât drepturile de autor să fie redirecționate către cauze de mediu. Artiștii vor numi Pământul ca fiind co-autor al muzicii lor, pentru a direcționa
Un nou proiect prin care muzica va lua forma unei expoziții ce va cuprinde instalații, instrumente și echipamente, va fi inaugurat pe 24 martie la Muzeului de Artă Cluj-Napoca, apoi va ajunge la Iași. „Music Gallery” este demarat de organizația Fapte,
Beyoncé a devenit artista cel mai premiată din istoria Grammy, deși la finalul galei de anul acesta, care a avut loc pe 5 februarie, Harry Styles a fost cel care a primit trofeul pentru albumul anului. Cântăreața americană a câștigat cel de-al
Evenimentul „The Future is History” reunește diverse forme de expresie artistică – graffiti, artă anamorfică, sunet și lumină – și este un omagiu adus muzicianului și artistului Rodion G.A., considerat părintele muzicii electronice românești. În memoria lui Rodion G.A., artiștii Kero
Mai mult de 2.500 de artiști, 27 de festivaluri de muzică, teatru și circ și o grădină verticală gigant amplasată în centrul orașului sunt incluse în programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, care va debuta în luna februarie. În
Festivalul Internațional „George Enescu” 2023, care va avea loc în perioada 27 august - 24 septembrie, va aduce în fața publicului din România o serie de concerte susținute de mari orchestre ale lumii, dar și alte programe deja consacrate, precum
Cobzari și constructori de instrumente reali și fictivi se regăsesc într-o expoziție în Sala Noua Galerie de la Muzeul Național al Țăranului Român. „Ghizunariu” va fi vernisată pe 23 noiembrie, la ora 19:00, și va putea fi vizitată până pe 8