Proteste la Paris – Art Basel se încheie mai devreme; Luvru, Orsay și Louis Vuitton, închise temporar
Cea de-a cincea ediție a târgului Art Basel Paris, care reunește anul acesta 211 expozanți din mai mult de 40 de țări, se va încheia cu două zile mai devreme decât era stabilit, în contextul protestelor anunțate în capitala franceză pentru sâmmbătă, 24 octombrie, zi în care mai multe muzee și colecții au anunțat că vor avea porțile închise.
Târgul era programat să aibă loc în perioada 23 – 25 octombrie, cu avanpremieră în 21 și 22 octombrie și o zi pentru invitați spaciali, în 20 octombrie. Organizatorii au anunțat la începutul săptămânii că va avea loc conform planului, însă la finalul zilei de 22 octombrie au decis că este mai sigur ca acesta să fie închis mai devreme.
Fundația Louis Vuitton, care găzduiește în prezent o expoziție excepțională dedicată colecționarului Gustave Fayet, se va închide și ea sâmbătă, ca măsură de precauție. Aparent, majoritatea galeriilor din oraș vor fi închise în weekend sau vor închide mai devreme.
Măsuri pentru siguranța personalului și a operelor de artă
Muzeele pariziene Luvru, Orsay și Picasso vor fi închise în mod excepțional sâmbătă din cauza manifestațiilor prevăzute, a anunțat joi Ministerul Culturii într-un comunicat.
În perspectiva acestei noi zile de mobilizare națională, ministerul a făcut apel la toate instituțiile subordonate să ia toate măsurile necesare pentru a asigura „siguranța vizitatorilor, protecția personalului și conservarea operelor de artă”.
Primăria din Paris a făcut apel la cetățeni „să dea dovadă de cea mai mare vigilență” sâmbătă, având în vedere „riscul unor noi acte de violență din partea unor scandalagii care nu au vreo legătură cu mișcarea socială”. Într-un comunicat de presă, a fost recomandat ca, începând de sâmbătă la prânz, să se aducă în interior coșurile de gunoi, bicicletele și mesele de la cafenele.
Înn 17 octombrie, mai mult de 500.000 de persoane au protestat față de inegalitățile sociale și economice tot mai accentuate, vizibile în special în școlile publice subfinanțate din toată Franța. Însă protestele, care au fost în mare parte pașnice, au degenerat în tulburări violente și jafuri, care au continuat, într-o măsură mai mică, duminică. În ultimele zile, mișcarea s-a extins și în alte capitale europene.

