„Anul Nou care n-a fost”, semnat de Bogdan Mureșanu, a fost recompensat cu patru premii la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, devenind primul lungmetraj românesc de debut care a câștigat patru premii în
Damir Očko, care a avut în ultimii zece ani expoziții personale în instituții prestigioase și a reprezentat Croația la Bienala de la Veneția 2015, expune pentru a treia oară la Gaep. Înaintea expoziției de la galeria bucureșteană intitulată „Tender Days”, vernisată
O retrospectivă a creației artistului Cezar Atodiresei este găzduită de Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, până la 29 septembrie 2024, în spațiile Galeriilor Parter – Palat. „Cezar Atodiresei. Desen, pictură”, curatoriată de lector univ. dr. Silvia Stoica,
Ceramistul și sculptorul Vasile Cercel expune în România după două decenii. Expoziția „Efemer” este vernisată în seara de 9 septembrie, la galeria Galateea din București, unde poate fi vizitată până la 10 octombrie. Curatoriată de George Dragomir Turia, expoziția cuprinde lucrări
Limbajul florilor, soarele și primăvara sunt captate pe pânză de artista Valeria Glibiciuc în expoziția „There is only light” deschisă la Kulterra Gallery. Lucrările, acrilic pe pânză, unele de dimensiuni considerabile, 150x130 cm, sunt o odă adusă dualității ce reflectă un
O expoziție retrospectivă Doru Drăgușin, cu lucrări de grafică, pictură și sculptură ce acoperă temele preferate de artist, în special raportul dintre uman și divinitate, va fi deschisă în Sala Bolților de la Arcub - Hanul Gabroveni în perioada 12
Spațiul urban este prezentat din perioada pre-Revoluție până în prezent, în diverse medii, de 13 artiști români și străini din diferite generații care s-au folosit de istoria locurilor cunoscute și de propriile corpuri, practici artistice care reîncadrează perspectiva privitorului, la
Cinci noi expoziții deschise în galerii bucureștene alcătuiesc lista recomandărilor curatorial.ro pentru weekendul acesta. Sunt de văzut lucrări de pictură, fotografie, design interior și instalații. Art Safari. Cu și despre femei Noua ediție Art Safari, deschisă în 6 septembrie la Palatul Dacia-România,
O sută de ani de la nașterea artistei Iulia Hălăucescu, supranumită „doamna acuarelei românești”, sunt marcați printr-o expoziție la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași. Iulia Hălăucescu (1924 - 2007) și-a început cariera în 1948, s-a mutat de la Piatra Neamț
Cecilia Cuțescu-Storck și Balcic, regina Maria a României alături de femeile pictore și sculptore, Sibylle Bergemann, una din cele mai importante fotografe contemporane din Germania, sânii în istoria artei românești și noul val de artiste sunt principalele subiecte ale celei