Seria de recorduri privind temperatura globală continuă, cu aprilie 2024 drept cea mai caldă lună aprilie înregistrată vreodată, potrivit unui raport al serviciului Copernicus. Creșterea temperaturilor la nivel global continuă astfel pentru a 11-a lună, Europa depășind cu 2,49 grade Celsius
Expoziția de pictură „Forme și culori”, inedită prin concept și expunere, cu lucrări ale artistei basarabene Stela Filip, este deschisă în Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român în perioada 9 - 26 mai. Vernisajul este programat în 9 mai,
O nouă ediție a programului colaborativ Doi Joi are loc în seara de 9 mai, când galerii din București vor avea program prelungit de vizitare, de la ora 18:00 la 21:00. Vernisaje vor avea loc la Galeria 15D - „Active Information
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tabloul „The Stonemason's Yard” de Canaletto a fost transportat 250 de mile din centrul Londrei până în nordul Țării Galilor pentru a fi ascuns într-o mină de ardezie, ferit de pericolele invaziei naziste
Traseul creativ al artistului german Dieter Mammel în ultimii 20 de ani va fi prezentat la Muzeul Național de Artă Timișoara sub titlul „Lifeline” începând cu 10 mai. Expoziția care conectează Banatul cu Germania și Serbia este organizată de MNArT în
O expoziție internațională de artă contemporană va putea fi vizitată la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în perioada 9 mai - 12 iunie. „Art Workshop Volary Volarismus” e organizată de Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din
Lucrări de pictură ale artistului român Roland Pangrati sunt expuse, sub titlul „Drum de apă și de piatră”, la galeria reprezentanței Institutului Cultural Român de la Lisabona în perioada 10 mai - 20 iunie. Expoziția a fost special concepută și realizată
Expoziția „Cincisprezece forme de mai/ Fifteen Shapes Of May”, cu picturi, desene și obiecte realizate de 15 artiști, va fi deschisă la galeria Iomo de la Combinatul Fondului Plastic în perioada 9 mai – 5 iunie. Curatoriată de Gilda Ghinoiu, expoziția
Vernisajul expoziției „Ecology of the After Life”, cu lucrări de Aurora Kiraly, Delia Popa, Ioana Cîrlig, Iosif Kiraly și Matei Bejenaru, este programat în 9 mai, la ora 19:00, la Galeria Anca Poterașu. Expoziția servește ca o metaforă pentru regenerarea vieții
Cea de-a șaptea ediție Malmaison Open Doors are loc în zilele de 11 și 12 mai, între orele 16:00 și 21:00, când ateliere și galerii din clădirea de pe Plevnei 137 sunt deschise vizitatorilor. Aproximativ 25 de artiști deschid ușile propriilor