Două sute de artiști din România și străinătate participă la prima ediție Bucharest miniCOLLAGE Biennale, în 2 și 3 octombrie, în spațiile Celula de Artă, respectiv Paris 14A. Expoziția internațională dedicată colajului contemporan în format miniatural poate fi vizitată în cadrul
O colecție-capsulă Issey Miyake inspirată de lucrarea „Melcul/ L'escargot” a lui Henri Matisse și o serie de accesorii Louis Vuitton cu grafică modelată după creația lui Keith Haring sunt printre cele mai recente apariții artistice în lumea modei internaționale. Homme Plissé,
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările
Cristian Mungiu, unul dintre cei mai importanți cineaști europeni ai acestui secol, expune în premieră în Statele Unite, la New York, fotografii realizate în timpul pregătirii filmului „Fjord”, cu care se află acum în campania pentru nominalizare la premiile Oscar
Tabloul „Châtaigniers en fleurs”, de Vincent van Gogh, cu valoare estimată la aproximativ 180 de milioane de dolari, și „Arlequin”, de Paul Cézanne, estimat la aproximativ 120 de milioane de dolari, ar putea stabili în noiembrie noi recorduri de licitație

