„Abstract – New Hyphen”, expoziție Paul Neagu la Galeria Ivan
„Abstract – New Hyphen”, expoziție Paul Neagu, poate fi vizitată la Ivan Gallery din București până la 17 mai, de miercuri pȃnă sȃmbătă, între orele 14:00 și 19:00, iar în rest, pe bază de programare.
Expoziție ce reunește lucrări din etapa de lucru târzie din activitatea artistului, prezentând o selecție de sculpturi, picturi și desene împreună cu performance-ul „Hyphen-Ramp”, realizat în 1976 la Serpentine Gallery.
„În anul următor, mediul «Hyphen-Ramp» (o singură încăpere, la Serpentine, decembrie 1976) a fost o combinație de concepte imagistice (pictură, sculptură, desen, revoltă ritualică) și a marcat un alt moment de concluzie în activitatea mea — acela al performance-ului public. Motivul a fost că ajunsesem să cred că esența adevăratului performance nu poate fi limitată în interiorul aranjamentelor «teatrale», cu publicul și performerii ca entități separate, aspirând neputincioși la o platformă comună de înțelegere. Din aceeași nevoie de comunicare profundă, performerul care eram și gestul său trebuiau resimțite din interior, astfel că am descoperit că ideea spectatorului static și fix oferă o comunicare unidirecțională, mult prea superficială pentru ambițiile mele intense. Astfel, am decis să păstrez aceste impulsuri pentru mine și, eventual, să arăt publicului doar o înregistrare formalizată. (Deși a mă juca cu documente, idei, a colecționa filme despre
performance sau gesturi spontane ar putea constitui o altă abordare, ca o activitate rece și speculativă.)”, explica Paul Neagu în Artscribe, ianuarie 1979.
Conceptul de „Hyphen”, dezvoltat inițial în anii 1970, a fost proiectat simultan ca obiect, simbol și instrument de gândire. Funcția sa ca structură de legătură — conectând materia și spiritul, corpul și cosmosul, obiectul și limbajul — este continuată în „New Hyphen”.
Totuși, în această etapă târzie, Hyphen nu este doar reiterat, ci fundamental reconfigurat: forma devine eliberată, materialitatea mai fluidă, iar structura evoluează într- un sistem deschis de relații. În consecință, simbolul își pierde stabilitatea anterioară, devenind dinamic și aflat într-un proces continuu de devenire.
Această transformare este formulată explicit de artist: „«New Hyphen» — titlu dat formei reinventate a hyphen-ului; elimină elementul diagonal al vechiului hyphen; potențialul său maxim este explorat în reliefuri murale pictate numite «Ten right angles — Ten right angels»; oțel inoxidabil, lemn pictat, pânză întinsă pe șasiu, piele pe lemn, piele și ceară, marmură, granit”.
Despre Paul Neagu
Considerat unul dintre cei mai importanți artiști români, Paul Neagu (n. 1938, București) a trăit și a lucrat la Londra din 1970 până la moartea sa, în 2004.
Practica lui artistică complexă integrează performance, sculptură, desen, pictură, video și fotografie, într-o viziune originală, holistică și metafizică asupra artei. Tactilitatea subliniază unul dintre obiectivele constante ale lui Neagu: acela de a contracara ceea ce el percepea drept
primatul vizualului în artă. Performance-urile sale ritualizate lăsau adesea în urmă o suită de obiecte sculpturale și generau experiențe imersive, senzoriale.
În 1970, în urma unei expoziții la Edinburgh, s-a stabilit la Londra, unde deschiderea sa internațională și opera bogată și originală l-au consacrat, timp de decenii, ca profesor influent în școlile de artă, având un impact decisiv asupra unei generații de sculptori,
printre care Anthony Caro, Antony Gormley și Anish Kapoor. În 1972, a fondat Generative Art Group, alcătuit din cinci membri fictivi, fiecare reprezentând diferite părți ale psihicului său.
Lucrările sale se regăsesc în numeroase colecții publice, printre care The Arts Council of Great Britain, Muzeul Național de Artă al României, The Museum of Contemporary Art Tokyo, The Philadelphia Museum of Art, The Scottish National Gallery of Modern Art (Edinburgh), Tate Gallery (Londra), Victoria and Albert Museum (Londra) și Kontakt Collection (Viena). Practica sa artistică a fost recent reanalizată într-o amplă monografie publicată la JRP | Editions, în legătură cu prima sa retrospectivă internațională, prezentată la Kunstmuseum Liechtenstein în 2021, la Neue Galerie Graz în 2022 și la Muzeul Național de Artă Timișoara în 2023.
Expoziția „Abstract – New Hyphen” este organizată în colaborare cu The Paul Neagu Estate (UK) și The Paul Neagu Estate (RO) și este cea de-a patra expoziție a artistului la Galeria Ivan, după re-enactment-ul performance-ului „Cake Man” din 2012, „Going Tornado”, în 2014, și „Blind Bite”, în 2015.

