Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Actorul Brad Pitt și muzicianul Nick Cave au debutat public ca sculptori într-o expoziție în Finlanda
brad pitt nick cave

Actorul Brad Pitt și muzicianul Nick Cave au debutat public ca sculptori într-o expoziție în Finlanda

Actorul Brad Pitt și muzicianul Nick Cave au debutat public ca sculptori, primele lor lucrări de artă fiind prezentate la Muzeul de Artă Sara Hildén din Tampere, Finlanda.

Ei expun lucrări alături de artistul Thomas Houseago, în cadrul expoziţiei „We”, deschisă până la 15 ianuarie 2023.

Printre cele nouă lucrări ale lui Pitt expuse se numără prima sa sculptură, „House A Go Go” (2017), ce reprezintă o casă în miniatură, de 46 cm înălțime, făcută din scoarță de copac lipită cu bandă adezivă.

Cele mai mari lucrări sunt o cutie din bronz de mărimea unui sicriu care înfățișează mâini, picioare și fețe ce încearcă să străpungă structura sub diferite unghiuri și o sculptură din ipsos agățată pe perete, numită „Aiming At You I Saw Me But It Was Too Late This Time” (2020), care înfățișează o luptă între opt figuri.

Starul din filme ca „The Big Short” și „Oceans 11” a început să facă artă ceramică după divorțul de actrița Angelina Jolie, în 2017.

Potrivit The Sun, actorul are acum un atelier de sculptură în casa din Los Angeles și l-a invitat pe Leonardo DiCaprio în timpul realizării filmului „Once Upon A Time In Hollywood” pentru „a împărtăşi pasiunea lor comună pentru olărit”.

La deschiderea expoziției, Pitt a spus despre noua sa pasiune: „Pentru mine, este vorba despre auto-reflecție… S-a născut din ceea ce eu numesc că deţin un «inventar radical al sinelui». Și ca să devin cu adevărat cinstit cu mine pentru a ţine cont de cei pe care i-am rănit şi momentele în care m-am comportat greşit”.

Nick Cave creează figurine din ceramică smălţuită

Cântărețul și compozitorul australian Nick Cave își face și el debutul artistic: prezintă „figurine din ceramică smălțuită care înfățișează viața Diavolului în 17 stadii, de la inocență prin experiență în confruntarea cu mortalitatea noastră”, potrivit unui comunicat de presă.

nick cave

Colecția „The Devil: A Life” reprezintă primele lucrări vizuale majore ale lui Cave. Include 17 piese individuale cu înălțimea cuprinsă între 15 și 50 cm, fiecare lucrată manual, pictată de Cave în Anglia, între anii 2020 și 2022. Din punct de vedere estetic, seria este influenţată de figurinele Victorian Staffordshire Flatback, pe care artistul le colecţionează.

Ambii sculptori au creat aceste lucrări în dialog cu Houseago, mult mai experimentat.

thomas houseago

Thomas Houseago – „Weekend at El Cap”

Artistul britanic creează de aproape trei decenii și a prezentat lucrări la Bienala Whitney în 2010. La Tampere, Houseago, care este mai cunoscut ca sculptor, prezintă o serie de picturi, un mediu pe care a început să-l experimenteze în ultimii ani. Ele provin din seria lui de lucrări la scară largă „Visions”, care a fost realizată în aer liber și a fost inspirată de simboliștii europeni, inclusiv din norvegianul Edvard Munch. El prezintă de asemenea sculpturi noi realizate din sequoia și ipsos pe care le-a realizat ca răspuns la lucrările din colecția Fundației Sara Hildén, precum sculptura „Woman on a Chariot” (1943/62) a lui Alberto Giacometti.

Credit foto: Sara Hildén Art Museum