Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Acuarelele lui Turner, expuse doar în ianuarie la National Gallery of Ireland – FOTO
osternd harbour c1840 turner2

Acuarelele lui Turner, expuse doar în ianuarie la National Gallery of Ireland – FOTO

Expoziția „Turner & Place: Landscapes in Light and Detail” este deschisă până la sfârșitul lunii la Print Gallery din National Gallery of Ireland.

În 1900, Galeria a primit o moștenire de 31 de acuarele și desene de J.M.W. Turner (1775-1851) de la colecționarul englez Henry Vaughan. Vaughan a stipulat în testamentul său ca acuarelele să fie expuse în fiecare an, gratuit, în luna ianuarie, când lumina este cea mai slabă. Din 1901, National Gallery of Ireland a expus acuarelele în prima lună a anului.

turner

În 2022, această colecție rafinată de acuarele pline de lumină de Turner este prezentată alături de un grup de desene topografice ale artistului englez Francis Place (1647-1728), care a vizitat Irlanda în vara anului 1698.

Desene rare de Francis Place, în aceeași expoziție

Anul acesta, curatorii au ales să expună împreună lucrări de Turner și Francis Place (1647-1728), doi artiști britanici care au lucrat la secole distanță.

Artist și colecționar, Place a vizitat Irlanda în vara anului 1698, făcând studii panoramice detaliate ale așezărilor din estul și sud-estul țării.

Imaginile detaliate ale lui Francis Place – oferind o privire rară asupra Irlandei secolului al XVII-lea – sunt cele mai vechi reprezentări cunoscute ale Drogheda, Dublin, Kilkenny și Waterford din colecția națională.

turner storm grandcanal hero

Galeria deține 36 de acuarele și desene de Turner, precum și un set complet de printuri Liber Studiorum.

turner fingerprint

Pentru a crea acuarela „A Ship off Hastings” (1820), Turner a pictat ud pe ud, lăsând amprente pe marginea stângă în timp ce manipula hârtia. La o privire atentă, se pot vedea urmele degetelor artistului.

Cei care vor să viziteze expoziția, au nevoie de o rezervare gratuită în avans, potrivit site-ului muzeului.

turner mewstone plymouth

turner mewstone plymouth

Joseph Mallord William Turner a fost un artist englez care este celebrat pentru abordarea sa inovatoare și experimentală a picturii peisajului. Peisajele sale evocatoare în acuarelă surprind dramatismul și intensitatea efectelor vremii și luminina în continuă schimbare.

Foto credit: National Gallery of Ireland