Ai Weiwei reconstituie propria detenție într-un performance de 24 de ore
Ai Weiwei, artist disident chinez, reconstituie propria întemnițare în primul său performance de durată programat să aibă loc în 3 iulie la o galerie din Manchester.
După 15 ani de când a fost arestat de autoritățile chineze și închis câteva luni, artistul rămâne unul dintre cei mai proeminenți critici ai țării.
Performance-ul va avea loc pe parcursul a 24 de ore, în paralel cu expoziția sa de la Aviva Studios din Manchester, sediul organizației artistice locale Factory International. Directorul acesteia, Low Kee Hong, a afirmat că lucrarea, intitulată „Sewing a Button”, va oferi perspective și scenarii suplimentare din perioada petrecută în închisoare care nu sunt documentate în altă parte.
Realitatea lumii în care trăim toți
„Ceea ce am trăit nu mai este doar povestea mea — este realitatea lumii în care trăim cu toții astăzi. Faptul că Statele Unite au reușit să-l răpească pe președintele Venezuelei și să-l aducă pe teritoriul american constituie o dovadă suficientă că astfel de practici ilegale sunt răspândite în diverse sfere politice”, a declarat Ai pentru artnet.com.
Arestarea lui Ai din 2011 a reprezentat punctul culminant al tensiunilor care se acumulaseră încă din 1957, când autoritățile chineze i-au exilat familia, la scurt timp după nașterea sa. Deși a petrecut 81 de zile în închisoare sub acuzația de evaziune fiscală, fără a i se fi formulat acuzații oficiale, mulți au spus că problemele sale juridice au provenit mai degrabă din criticile lui la adresa guvernului, precum opera „Dropping a Han Dynasty Urn” (1995), în care a distrus o urnă din dinastia Han, și ancheta sa de un an privind tinerele victime ale cutremurului din Sichuan din 2008.
Ai Weiwei trăiește în străinătate de când autoritățile chineze i-au restituit pașaportul în 2015, revenind în China abia în ianuarie anul acesta, pentru prima dată după un deceniu.
Artistul a realizat deja lucrări despre perioada petrecută în închisoare, deși condițiile eliberării sale impuneau tăcerea. Printre acestea se numără o dioramă în șase părți intitulată „S.A.C.R.E.D.” (2011 – 2013) și videoclipul „Dumbass” (2013).
„Sewing a Button”, reinterpretare fidelă a detenției
„Sewing a Button” va fi prima ocazie în care Ai abordează acest subiect în persoană, în timp real.
Începând cu ora 17:00, în 3 iulie, Ai va intra într-o replică a celulei sale de 25,92 metri pătrați, recreată de firma internațională de arhitectură Hawkins\Brown. În interior, el va dormi, va mânca, va face exerciții fizice, va scrie, se va spăla și va fi supus unor interogatorii pe teme personale, politice și filosofice de prezentatorul britanic Nihal Arthanayake, scriitoarea irlandeză Emma Dabiri, autorul britanic Lemn Sissay și jurnalista din Singapore Zing Tsjeng. Nouă actori vor interpreta rolurile gardienilor militari și ale medicilor.
Duo-ul de muzică electronică Space Afrika, stabilit în Manchester și Berlin, va asigura coloana sonoră pentru reprezentația de 24 de ore – care va marca și prima dată când Aviva Studios rămâne deschis toată noaptea – și va susține o sesiune de mixaj live pe durata evenimentului.
În cadrul evenimentului „Sewing a Button” va fi deschisă 24 de ore și o ceainărie tradițională chineză, între altele.
Sunt disponibile bilete de două ore la prețul de 28,50 lire sterline, iar abonamentele pentru întregul show costă 69,50 lire sterline. Cei care vor să vizioneze de la distanță pot urmări imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale lui Ai care vor fi transmise în direct pe site-ul Factory International și în proiecții programate la Australian Center for the Moving Image din Melbourne, la centrul privat ARTHAUS din Buenos Aires și la Piccadilly Circus din Londra, prin platforma de artă digitală CIRCA a artistului britanic Josef O’Connor.
Fotografie de Gonçalo F. Santos / Factory International

