Andy Warhol, în intimitate – Fotografii și mărturisiri ale omului lui de încredere

Bob Colacello, scriitorul și legendarul editor care, timp de unsprezece ani, din 1971 până în 1983, a fost mâna dreaptă a lui Andy Warhol – printre altele, în calitate de redactor al revistei Interview, fondată de artist – își prezintă colecția privată de fotografii în cadrul unei expoziții intitulate „It Just Happened”, la galeria Thaddeus Ropac din Paris.

Este o cronică extraordinară, intimă și fidelă a fascinantului cerc social din jurul celui supranumit regele Pop Art, care documentează în mod privilegiat panorama socială a New York-ului anilor 1970, „pe atunci un oraș deschis și sălbatic”, după spusele lui Colacello, precum și lunga lui colaborare cu Andy Warhol și ciclul de petreceri și călătorii care le-a animat viața frenetică, din Big Apple la Londra, Paris și Gstaad (Elveția).

După cum scrie Bob Colacello în introducerea cărții care însoțește expoziția: „S-a întâmplat ca anii ’70 să fie cel mai deschis deceniu de la anii ’20 încoace”.

Albumul cuprinde instantanee cu artiști celebri, scriitori, membri ai înaltei societăți newyorkeze și europene, aristocrați, politicieni, staruri de film și rock, creatori de modă și supermodele – realizate în cadre cheie, de la legendarul Studio 54 la Casa Albă, de la Factory, studioul lui Warhol, la casele private ale jet set-ului din Park Avenue. Și nu numai: la clubul Mr Chow din Londra, la cabana lui Valentino din Gstaad, la ferma de cai Niarchos de lângă Deauville (Franța) și Andy Warhol în Montauk (New York), cu Jade Jagger, fiica lui Mick Jagger, căreia îi dădea lecții de desen în bucătărie.

O perioadă care nu va mai exista

Elena Foster, de mulți ani prietenă apropiată a lui Bob Colacello și curator al expoziției, povestește pentru El Cultural cum expoziția , la fel ca titlul ei, „s-a întâmplat pur și simplu”.

„Am văzut pentru prima dată fotografiile lui Bob cu ani în urmă, la galeria lui Vito Schnabel din New York. În cele din urmă, iarna trecută, într-o după-amiază înzăpezită în Valea Engadine (St. Moritz, Elveția), Bob și cu mine am împărtășit cu Thaddaeus Ropac (proprietarul galeriei), care face și el parte din gașca noastră, publicarea cărții pe care am făcut-o la IvoryPress despre albumul lui Bob, iar el a avut ideea de a organiza expoziția în galeria sa din le Marais, la Paris, ca o sărbătoare cu toți prietenii implicați în acea perioadă la New York care sunt încă în viață, cum ar fi Bianca Jagger și Paloma Picasso”.

Potrivit lui Foster, „albumul lui Bob rezumă o perioadă minunată, care nu se va repeta vreodată, o perioadă-cheie în arta contemporană, un moment istoric care a reunit personaje uimitoare din diferite domenii ale artei și societății. Bob, o ființă umană extraordinară, cultă, foarte amuzantă și empatică, era prietenul tuturor. Talentat, blând și discret, a surprins momente unice cu micul său aparat foto”.

Colacello, membru al familiei Warhol

Lui Bob Colacello nu-i place să planifice și întotdeauna s-a ghidat după dictonul mamei sale: „Când oportunitatea bate la ușă, deschide ușa!”. De la galeria Thaddeus Ropac din Paris, el explică: „Nu m-am gândit niciodată să fac fotografii până când am primit Minox 35, un aparat foto pe care Andy și cu mine l-am cumpărat în Germania, când a mers să-l fotografieze pe cancelarul Willy Brandt în 1976. Tocmai apăruse și era foarte ușor de folosit; foarte asemănător cu 007, pentru că încăpea în buzunarul interior al jachetei și puteam să fac câteva fotografii ale unor momente sincere la petreceri private fără ca nimeni să observe”.

Colacello se plimba din petrecere în petrecere, ca un membru al „familiei Warhol”, cu inseparabilul său aparat foto Minox 35 în buzunar. Era practic singurul care făcea fotografii la aceste evenimente aproape inaccesibile.

Fotografiile evocă scena legendară a petrecerilor din anii ’70, după cum subliniază însuși Collacelo: „Anii ’70 au fost un deceniu magic, de mare deschidere și libertate. După anii ’60, ani de revoluții și proteste, am simțit în sfârșit că este timpul să sărbătorim. O nouă muzică, muzica disco, începea să cânte în cluburile gay și acolo am mers cu Andy și cu marii designeri precum Calvin Klein, Halston, Oscar de la Renta, Valentino, Yves Saint Laurent și supermodelele, care atrăgeau bărbații heterosexuali. Acest lucru a dus la crearea legendarului Studio 54, pe care Andy și cu mine l-am definit ca fiind o dictatură, la ușă, și democrație în interior”. El face referire la faptul că în Studio 54 se aflau oameni de toate vârstele, profesiile, sexualitățile și diferitele straturi sociale, inclusiv aristocrația europeană.

Observator, înainte de toate

Pe lângă marii designeri și modele, printre fotografiile din expoziție se regăsesc legendara Diana Vreeland, „împărăteasa modei”, și Diane von Fürstenberg. De asemenea, artiști precum Joseph Beuys, Basquiat, Peter Beard, Larry Rivers, Robert Mapplethorpe, Robert Rauschenberg și Roy Lichtenstein; scriitori precum Truman Capote și Norman Mailer; actori precum Arnold Schwarzenegger, Audrey Hepburn, Raquel Welch, George Hamilton și Marisa Berenson; vedete din zona muzicii, ca Bianca și Mick Jagger, Ringo Star, Cher, Liza Minelli; politicieni precum Jimmy și Rosalynn Carter, Willy Brandt și Golda Meier, și embleme ale elitei sociale precum prințesa Caroline, Christina Onassis, Margaux Hemingway, Paloma Picasso, Agnelli, Niarchos, Guinness, Getty și Rockefeller.

„Am captat libertatea și farmecul acelei epoci dintr-o poziție specială, deoarece eram scriitor și aveam un simț vizual foarte dezvoltat, dar eram mai presus de toate un observator, nu un fotograf sau un paparazzi”, își amintește Bob Colacello. „Prioritatea mea era prietenia. Nu am cerut niciodată nimănui să pozeze. Ceea ce este excepțional la această arhivă este că totul este foarte autentic. Aceste fotografii creează un stil unic, subversiv și fără menajamente împotriva convențiilor fotografiei tradiționale. Cel care a stat nu a fost persoana celebră, ci persoana… Poate de aceea două dintre fotografiile mele preferate sunt cea cu Henry Kissinger vorbind cu Andy (Warhol) și cea cu Pelé. Tocmai aceasta este contribuția fotografului Bob Colacello: construirea unei noi identități estetice în cadrul genului fotojurnalistic al anilor ’70 și ’80”.

Warhol, un outsider, privea liderii politici ca pe niște mari vedete

Andy Warhol era conștient de faptul că își documenta epoca și îi privea pe liderii politici ca pe niște „mari vedete”, super-frumoși și puternici, iar Bob Colacello, care studiase la Georgetown, a fost cel care l-a încurajat să accepte invitații dincolo de petrecerile ambasadelor din New York și Washington. Comentariul său obișnuit la aceste serate era: „Bob, acum suntem cu adevărat în top.

Paradoxul este că Andy Warhol, artistul vedetă care era invitat peste tot, „era de fapt un outsider”, spune Colacello.

„Nu era foarte sociabil și avea nevoie de oameni din echipa-familie care să-l facă să se simtă confortabil. Acesta a fost și cazul meu. Andy era o persoană foarte singuratică la petreceri; avea o atitudine cinică. Mă întreba adesea: «Bob, tu crezi în dragoste? Eu vreau să cred»”. În adâncul sufletului său era foarte umil și autocritic cu privire la poziția sa în artă, pretinzând mereu că nu știe nimic. „Nu se considera o mare vedetă și era foarte abordabil”, mai spune Colacello.

Warhol, supranumit „Matisse al acrilicului”, a fost și un filosof și sociolog. Faimoasa sa frază „toată lumea va dori să aibă 15 minute de faimă” s-a dovedit a fi profetică, realitatea predominantă. Astăzi, toată lumea vrea să fie celebră. El a fost un pionier în a susține că orice publicitate este o publicitate bună. „Era dependent de faimă, dar era de asemenea conștient că aceasta era un fel de glumă”, adaugă Colacello. „Această ambiguitate, cu un simț ironic al umorului, se afla în centrul ființei și operei sale”.

Prezentul, marcat de politica cenzurii

Legat de anii 1970, Colacello mărturisește: „Nu sunt nostalgic. Cred cu tărie că trebuie să fiu conștient de prezent și să merg înainte. Ceea ce este adevărat este că lui Andy Warhol îi plăcea foarte mult să glumească și exista o atmosferă plină de un mare simț al umorului; poate că aceasta este singura mea nostalgie, pentru că, într-un fel, în lumea de astăzi a corectitudinii politice, umorul este interzis”.

Și concluzionează: „A fost o perioadă eliberatoare, când s-au spart cutiile în care fusesem încadrați, iar acum, din păcate, cu politica cenzurii, suntem din nou încadrați. Și de aceea este fantastic să lucrezi cu Elena (Foster), care este o forță a naturii, un motor dinamic care reunește oameni din toată lumea. Elena este, într-un fel, moștenitoarea acelei perioade de libertate”.

Cu ocazia expoziției, Ivorypress a publicat o carte cu același titlu, în care fiecare fotografie este însoțită de comentarii scrise de mână de fotograful însuși, în care el explică și contextualizează imaginile. „Cartea este rezultatul unor ani de căutări împreună a materialelor pe care Bob le-a păstrat de-a lungul vieții în casele sale din New York și Southampton. A fost un efort enorm de cercetare împreună în arhivele sale, dulapuri, biblioteci, cutii, dosare, multe scrisori, mii de fotografii, teancuri de notițe, interviuri… O perioadă stimulantă, plină de momente minunate”, conchide Elena Foster.

Expoziția „It Just Happened, Photographs 1976 – 1982” este deschisă la Galeria Thaddeus Ropac din Paris până pe 4 martie.

Fotografii © Bob Colacello