Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Anselm Kiefer, primul artist care ocupă integral Grand Palais Éphémère cu o expoziție spectaculoasă „Pour Paul Celan” – FOTO
anselm kiefer

Anselm Kiefer, primul artist care ocupă integral Grand Palais Éphémère cu o expoziție spectaculoasă „Pour Paul Celan” – FOTO

La 15 ani de la inaugurarea seriei Monumenta de la Grand Palais în 2007, Anselm Kiefer este primul artist plastic care ocupă tot spațiul de la Grand Palais Éphémère (10.000 de metri pătrați) cu un proiect spectaculos dedicat poetului de origine română Paul Celan.

Cu expoziția „Pour Paul Celan”, el își continuă activitatea cu privire la memoria europeană traversată de conflictele sale.

anselm kiefer2

Instalate la Grand Palais Éphémère într-o scenografie minimală, sculpturi, instalații și pânze în format mare, create între anii 2015 și 2021, lucrările interacționează cu poezia marelui poet de limbă germană Paul Celan, a cărei operă a fost prezentă fără încetare în picturile lui Anselm Kiefer.

kiefer exposition

Fragmente de texte trasate cu creta, pigmenți, și material vegetal, compun această relectură picturală a textului lui Celan, care, după ce a cunoscut oroarea lagărelor, și-a trăit viața folosind limbajul ca unealtă contra uitării și barbariei – pentru că este necesar să ne întoarcem, adesea, către trecut pentru a ne înțelege mai bine viitorul.

kiefer paris

Născut în 1920, Paul Celan a plecat din România în 1947 şi a devenit cel mai mare poet de limba germană al secolului XX.

Această expoziție, organizată de Rmn – Grand Palais în parteneriat cu galeria Thaddaeus Ropac și Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene, în care sunt doar 19 opere ale lui Kiefer, va putea fi vizitată până la 11 ianuarie 2022.

Foto credit: Grand Palais – RMN