Un alt Lowry: tablouri marcate de stres, singurătate și doliu
Portrete misterioase, unele grotești, femei inventate, peisaje întunecate aproape suprarealiste și interioare părăsite sunt piesele aparte din cea mai amplă expoziție LS Lowry din ultimul deceniu, organizată în Milton Keynes, în care „A Football Match” din 1932 este expus public prima dată în mai bine de opt decenii.
Peisaje simplificate
Tabloul „A Landmark” (1936) se diferențiază ca aproape suprarealist. Este un peisaj simplificat,cu forme care par cunoscute, dar care, într-un fel, par greșite. Catalogul expoziției „The Theatre of Life” de la MK Gallery menționează că peisajele lui Lowry erau uneori descrise ca fiind la limita suprarealismului și consemnează propria lui glumă despre dorința de a plasa un coș de fabrică în mijlocul unui peisaj lacustru, doar pentru a decide apoi că oamenii l-ar numi „Salvador Lowry”.

A Landmark, LS Lowry
În „The Sea” și „Seascape” (1952) nu există mulțimi, nici fabrici, doar marea, orizontul și cerul palid. „Seascape” era un preferat al pictorului. Când un consilier local din Salford s-a opus achiziționării tabloului de către un muzeu, pe motiv că nu conținea nici pietricele, nici valuri, nici nori, Lowry a răspuns că nu s-a așteptat niciodată ca lucrarea să fie populară, dar o considera „una dintre cele mai bune lucrări pe care le-am realizat vreodată”.

Seascape, LS Lowry
„Lake Landscape” (1950) vine cu dealurile rotunjite și lipsa aproape totală a evenimentelor. În catalog este notat că singurătatea lui Lowry nu te face să tremuri, ci, dimpotrivă, „se te bucuri de vastitatea mediului înconjurător”.
Portret încărcat psihologic
Pornit ca autoportret, în contextul morții mamei sale, „Head of a Man”, datat 1938, redă un chip în mod tulburător.
Lowry a spus mai târziu că l-a transformat în ceva grotesc și a recunoscut că figura îl speria și pe el.

Head of a Man, LS Lowry
În anul următor morții mamei pe care a îngriijit-o mult timp apare „The Bedroom, Pendlebury” (1940), cu dormitorul gol al acesteia, pe care Lowry îl ținuse încuiat, neschimbat.
Ann, femeia ideală
Ann este prezentă în mai multe desene și picturi în opera lui LS Lowry. El a redat-o în repetate rânduri – o femeie cu păr negru, ochi mari și alură spaniolă -, însă nu este cunoscut cu certitudine cine era sau dacă a existat vreodată.

Portrait of Ann, LS Lowry
Artistul a descris-o pe Ann în diverse moduri: copil pe care l-a botezat, ca dansatoare, pianistă ori ca jucătoare de tenis, oferind prietenilor săi versiuni diferite ale poveștii ei. Nu au fost găsite urme convingătoare ale unei „Ann Hilder” sau „Ann Helder”. Catalogul expoziției sugerează că ea ar fi putut fi, de fapt, o femeie ideală imaginată, modelată parțial de fascinația lui Lowry pentru artistul englez prerafaelit Dante Gabriel Rossetti și portretele sale cu Jane Morris.
Meciul de fotbal din 1932
Tabloul „A Football Match” din 1932 este expus public prima dată după aproximativ 85 de ani.

A Football Match, 1932, LS Lowry
Spre deosebire de celelalte picturi ale lui Lowry dedicate fotbalului, care se concentrează pe mulțimile de la stadioane, aici meciul în sine este protagonist. Tabloul a fost expus la Salonul Artiștilor Francezi din Paris în anul în care a fost realizat, iar în Regatul Unit cel mai recent fusese expus la Academia Regală, la un deceniu după ce a fost pictat.
Expoziția „L.S. Lowry: The Theatre of Life” este deschisă până la 28 februarie 2027, la MK Gallery, Milton Keynes.
Credit foto: ArtUK.org

