Artă în spațiul public în Cluj-Napoca – O minge uriașă din cretă își va lăsa amprenta pe străzi din oraș
Lucia Ghegu, unul dintre artiștii emergenți incluși în programul de mentorat și producție artistică Accelerator, va susține în Cluj-Napoca un performance al lucrării „Full of Merit, Yet Poetical / Auto-Destructive Traces”, al treilea după Timișoara și București în etapa de artă în spațiul public.
Startul va fi dat pe 25 august, la ora 10:30, din centrul orașului, strada Mihail Kogălniceanu, spre cartierul Gheorgheni, pe o rută aleasă de artistă.
Etapa de artă în spațiul public este ultima din programul de mentorat și producție pentru artiști emergenți, iar acest performance este al treilea și ultimul al lucrării „Full of Merit, Yet Poetical / Auto-Destructive Traces”, primul fiind realizat în Timișoara, pe 14 iulie, de artista Ana Maria Szöllösi, iar al doilea în București, de artista Roberta Curcă, pe 5 august.
Etapele anterioare în Accelerator au fost: stagiul de mentorat și expoziția de grup „Back to Where It All Began”, accesibilă acum online.
Accelerator este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA și implementat de Asociația Culturală Eastwards Prospectus (ACEP) în parteneriat cu galeria bucureșteană Gaep și i8 Gallery din Reykjavik, Islanda.
Operă de artă efemeră
Performance-ul de la Cluj-Napoca constă într-o minge din cretă care va fi rostogolită prin oraș până când se va dezintegra. Urma performance-ului rămâne ca o operă de artă efemeră care a fost influențată de contextul și condițiile întâlnite pe parcurs și servește drept martor tăcut al modului în care interacționăm cu spațiile publice.
La ora 10:30, artista va porni pe traseu cu mingea din cretă, de pe strada Mihail Kogălniceanu, apoi, acompaniată de public, ea va rula mingea spre cartierul Gheorgheni.
„Pot spune că etapa de artă în spațiul public din cadrul programului Accelerator este un salt în necunoscut. Împreună cu artiștii și echipa de proiect, am decis să activăm comunități din mai multe orașe decât stabilisem inițial, tocmai pentru a avea ocazia de a studia și interacționa cu audiențe din zone geografice diferite”, a transmis Andrei Breahnă, project manager Accelerator și președintele Asociației Culturale Eastwards Prospectus.
Lucrarea „Full of Merit, Yet Poetical / Auto-Destructive Traces” este inițiativa artistei Maria Mandea, ca idee și concept, iar programul Accelerator a creat cadrul cel mai potrivit pentru implementare în echipă, prin implicarea efectivă a artistelor Ana Maria Szöllösi, Roberta Curcă și Lucia Ghegu.
Despre Lucia Ghegu
Artista Lucia Ghegu a mai prezentat o lucrare de artă în spațiul public anul acesta, la Constanța, pe 29 iulie, și anume instalația de zmeie „On the Same Line”.
După ce a studiat inginerie, grafică și design industrial, Lucia Ghegu a obținut o bursă de cercetare la Accademia di România din Roma (2018-2020), în cadrul căreia a dezvoltat un proiect artistic privind impactul migrației postcomuniste asupra românilor care locuiesc în Italia. În lucrările ei recente, care includ atât desene de dimensiuni mari, instalații de lumini, precum și obiecte aflate la granița dintre sculptură și design de produs, ea este interesată de spațiul arhitectural, mobilitatea înțeleasă ca fluiditate, migrație, comunitate, identitate, tensiune constantă între așteptări și realitate, dar și de estetica imaginii. Ea alege frecvent desenul ca soluție contrară tendinței de hiper tehnologizare, ca o notă rapidă și spontană ce mediază trecerea de la idee la obiect și documentează procesul.