Artist talk și lansarea catalogului „Dimény András în expoziția «Prezență solubilă»”, la Muzeul de Artă Brașov
Finisajul expoziției „Prezență solubilă/ Oldódó Jelenlét / Dissolving Presence” a lui Dimény András va avea loc, la Muzeul de Artă Brașov, pe 29 aprilie, la ora 14:00, când publicul e invitat la o discuție între artist și invitații lui. În aceeași zi va fi lansat catalogul prezentării.
Pe baza unui scurt expozeu intitulat „Artă, contemporaneitate, om”, artistul expozant Dimény András va purta o discuție cu Sînziana Dumitrescu, curatorul expoziției, cu dr. Ziegler Ágnes, istoric de artă, și cu dr. Radu Popica, istoric de artă și managerul Muzeului de Artă Brașov.
În cadrul acestui eveniment va fi lansat catalogul expoziției, iar participanții la eveniment vor avea ocazia să își îmbogățească biblioteca personală cu un exemplar semnat de artist.
Dimény András (n. 1968) este un artist brașovean cu studii de pictură la Facultatea de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. În prezent este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Brașov, și profesor la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” din Brașov. A avut opt expoziții personale și a participat la zeci de expoziții de grup și tabere de creație.
Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a expoziției temporare.
Ultima zi de vizitare a expoziției va fi 30 aprilie, după care Muzeul de Artă Brașov se închide pentru pregătirea următoarei expoziții.
Credit foto: Muzeul de Artă Brașov