„Balkanika”, de Iulia Șchiopu, la Internationales Haus Nürnberg
Douăzeci de lucrări de pictură și tehnică mixtă create de Iulia Șchiopu sunt expuse, sub titlul „Balkanika”, la Internationales Haus Nürnberg, până pe 28 octombrie. Expoziția este a treia a artistei în orașul german și este curatoriată de dr. Cristina Simion (Tiny Griffon Gallery).
Seria de lucrări propune privitorilor o panoplie de personaje aparent fragile, purtătoare de emoții, tradiții, semne identitare, „zeițe ale căminului”, transformându-se într-un omagiu adus rolului aparent minor al femeii în istoria zbuciumată a regiunii, spune curatoarea într-un comunicat remis Curatorial.ro.
„Păpușile” Iuliei Șchiopu devin un creuzet al atributelor luminoase, o recunoaștere a puterii feminine, o colecție de simboluri – mai mult sau mai puțin evidente, izvor de energie benefică, de clam și încredere. Într-o lume care pare că își pierde busola și în care sentimentul de siguranță, de „acasă”, devine din ce în ce mai rar, personajele artistei, ale căror povești devin relevante pentru privitor, construiesc un refugiu necesar și prețios.
Iulia Șchiopu a mai expus la Nürnberg, la Tiny Griffon Gallery, sub titlul „Despre Lună“, în 2020, și „Cântarea Cântărilor“, în 2021.
„Balkanika” este organizată de Amt für Internationale Beziehungen der Stadt Nürnberg (Direcția Relații Internaționale) și Tiny Griffon Gallery, cu sprijinul asociației de prietenie româno-germană Romanima e.V.