Blockbuster Rembrandt de 42.000 de vizitatori la National Gallery din Canada
După o întârziere extinsă din cauza pandemiei, expoziţia “Rembrandt in Amsterdam: Creativity and Competition” de la National Gallery din Canada s-a dovedit un succes, potrivit The Art Newspaper.
Mai mult de 42.000 de admiratori ai maestrului olandez au vizitat Ottawa de-a lungul a opt weekend-uri (16 iulie-6 septembrie), prezenţa generală în muzeu ajungând vara aceasta la 75.000. “Este un număr excepţional în vremuri de pandemie”, a spus directorul general al muzeului, Sasha Suda, adăugând că “acest lucru arată că oamenii vor să experimenteze artele vizuale în persoană”.
În jur de 10.000 de vizitatori s-au oprit la National Gallery în fiecare weekend după redeschiderea de la mijlocul lunii iulie, dornici să vadă lucrările împrumutate ale lui Rembrandt, alături de opere ale altor artişti asemănaţi lui sau chiar rivali.
Ca parte a noii misiuni inclusive, centrată pe cuvântul Ankosé din dialectul indigen Anishinaabemowin care înseamnă “totul este conectat”, National Gallery a prezentat lucrări contemporane ale artiştilor de culoare şi indigeni din colecţia sa alături de opere de maeştri.
După doar o săptămână, muzeul a fost nevoit să-și extindă programul în ultimele patru zile pentru a satisface cererea.
Expoziţia va ajunge la Stadel Museum din Frankfurt, Germania, unde va putea fi văzută din 6 octombrie până în 30 ianuarie 2022, dar nu va include lucrări contemporane din versiunea canadiană.
Foto credit: National Gallery of Canada Facebook