Han van Meegeren, falsificatorul de tablouri care i-a păcălit pe naziști

Atunci când colecția privată de artă a lui Hermann Göring a fost analizată în 1945 de anchetatorii Aliaților, aceștia din urmă au descoperit un tablou atribuit lui Johannes Vermeer, unul dintre cei mai apreciați și mai rari pictori din istoria Țărilor de Jos. Urmărirea traseului vânzării i-a condus la un pictor olandez pe nume Han van Meegeren, care a fost arestat imediat pentru infracțiunea de a fi vândut o comoară națională regimului nazist, o infracțiune pedepsită cu moartea.

Han van Meegeren și-a petrecut o mare parte din carieră ca pictor olandez competent, dar fără succes comercial, lucrând într-un stil tradițional pe care criticii anilor 1920 și 1930 l-au respins ca fiind imitațional și în dezacord cu arta modernă. Afectat de critici, Van Meegeren a dobândit atât abilitatea tehnică, cât și motivația necesare pentru a demonstra că establishmentul artistic se înșela, în cel mai direct mod pe care și-l putea imagina: păcălindu-i pe cei mai respectați experți.

Ținta lui nu era un colecționar anume, ci întregul aparat al cercetării dedicate lui Vermeer. Este binecunoscut faptul că în prezent sunt recunoscute în general mai puțin de patruzeci de tablouri de Vermeer, iar istoricii de artă ai epocii erau dornici să extindă această colecție. Van Meegeren a exploatat această dorință și și-a creat falsurile pentru a o satisface, mai degrabă decât pentru a copia pur și simplu.

O anumită recenzie din primii ani ai carierei sale, care îi analiza opera ca fiind imitativă și lipsită de inspirație, l-ar fi marcat mulți ani.

Van Meegeren a descris ulterior falsurile sale mai degrabă nu ca un simplu furt, ci ca o demonstrație îndreptată direct împotriva criticilor care îl respinseseră.

Planul

Van Meegeren a petrecut ani dezvoltând tehnici menite să înșele testele infracționale ale epocii sale. Și-a preparat singur pigmenții folosind materiale specifice epocii, i-a măcinat manual și a pictat pe pânze recuperate din opere autentice, dar de mică importanță, din secolul al XVII-lea, astfel încât țesătura de bază să fie recunoscută ca fiind cu adevărat veche. El a conceput o metodă prin care își cocea picturile finite într-un cuptor pentru a întări vopseaua și a crea o rețea de fisuri fine la suprafață, numită craquelure (fisură), care imita secole de îmbătrânire naturală, apoi freca fisurile cu cerneală pentru a simula murdăria acumulată de-a lungul timpului.

Van Meegeren nu s-a limitat la a falsifica tablouri cunoscute ale lui Vermeer, el inventând altele noi, plauzibile, alegând teme religioase care se potriveau unei perioade din epoca lui Vermeer.

Primul succes

Primul său succes major, o lucrare intitulată „Cina la Emaus”, a fost autentificată de un expert de renume în opera lui Vermeer din acea vreme și vândută unei fundații muzeale olandeze respectate în 1937 pentru o sumă substanțială.

Până la ocuparea Țărilor de Jos de către germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Van Meegeren realizase încă câteva „Vermeer” și lucrări atribuite lui Pieter de Hooch, vânzându-le prin intermediari unor colecționari printre care se numărau olandezi și germani de seamă.

Cea mai importantă vânzare a sa a fost cea a unui tablou intitulat „Hristos și femeia adulteră”, vândut prin intermediul unui negustor lui Hermann Göring, mâna dreaptă a lui Hitler și un colecționar pasionat de opere de artă confiscate sau cumpărate.

Se pare că Van Meegeren a primit o sumă substanțială, precum și restituirea unui număr de alte tablouri olandeze care au fost scoase din țară.

După eliberarea Țărilor de Jos, echipele aliate, care se ocupau cu identificarea operelor de artă furate și vândute, au descoperit tabloul „Hristos și femeia adulteră” în colecția lui Göring și au urmărit traseul vânzării până la Van Meegeren. Acesta a fost arestat în mai 1945 sub suspiciunea de colaborare, mai precis de vânzarea către inamic a unei adevărate comori naționale de artă, o acuzație care, conform legislației olandeze, putea atrage pedeapsa cu moartea.

Confruntat cu această acuzație, Van Meegeren a făcut o declarație care i-a uimit pe anchetatori: tabloul vândut lui Goering nu era deloc un Vermeer dispărut. Era propriul său fals, la fel ca și alte câteva descoperiri celebre de „Vermeer” din deceniul anterior, inclusiv „Cina la Emaus”, pe care o autoritate respectată o autentificase cu ani în urmă. Mărturisirea fraudei și a falsificării – ambele infracțiuni reale, dar mult mai puțin grave decât trădarea – a fost o mișcare calculată, care a necesitat dovezi pe care anchetatorii nu erau dispuși inițial să le accepte doar pe baza cuvântului său.

Pentru a demonstra această afirmație, autoritățile olandeze l-au pus pe Van Meegeren să picteze o nouă lucrare în stilul lui Vermeer, sub supraveghere, folosind pigmenți și materiale specifice epocii, lucrarea fiind realizată în etape în fața unor martori, astfel încât să poată fi verificată ca fiind opera sa, nu doar obiectul finit, ci și procesul în sine.

Tabloul rezultat, cunoscut ulterior sub numele de „Iisus printre învățați”, prezenta aceleași metode de învechire și fisuri ca și falsurile anterioare și, împreună cu analiza tehnică a tablourilor aflate deja în circulație, a convins anchetatorii că Van Meegeren a fost într-adevăr autorul unui întreg corpus de opere acceptate mult timp drept capodopere autentice din secolul al XVII-lea.

Reputația publică a lui Van Meegeren s-a schimbat aproape peste noapte, trecând de la statutul de colaborator suspect la cel de erou popular, un om care, se pare, ar fi păcălit înaltul comandament nazist cu un tablou pe care îl pictase în propriul său atelier, și nu unul furat din patrimoniul țării sale. Ziarele și o mare parte a opiniei publice olandeze au tratat episodul ca pe o victorie națională vicleană deghizată în infracțiune, ceea ce el nu a contrazis.

A fost judecat pentru falsificare și fraudă, iar în octombrie 1947 a fost condamnat la un an de închisoare. Nu și-a ispășit niciodată pedeapsa. Van Meegeren a murit în urma unui atac de cord în decembrie 1947, la câteva săptămâni după condamnare, înainte de a-și începe pedeapsa.

Film

Povestea lui Van Meegeren a fost spusă și în „The Last Vermeer”, film american din 2019, regizat de Dan Friedkin după un scenariu scris de John Orloff (sub pseudonimul James McGee), Mark Fergus și Hawk Otsby. Filmul este bazat pe cartea din 2008 „The Man Who Made Vermeers” de Jonathan Lopez și spune povestea lui Han van Meegeren, interpretat de Guy Pearce, alături de luptătorul din Rezistența olandeză Joseph Piller (Claes Bang).

Foto: Museum Boijmans Van Beuningen, „The Supper at Emmaus”, 1937, Han von Meegeren