
Casa atelier a sculptorului Ion Vlasiu, deschisă publicului
Casa atelier a sculptorului Ion Vlasiu din Bistra Mureșului a intrat în circuitul muzeal și va fi inaugurată publicului, în 4 septembrie, cu o expoziție care documentează universul artistic și personal al artistului.
Evenimentul evocă personalitatea maestrului Ion Vlasiu (1908 – 1997) – sculptor, pictor, prozator – și marchează intrarea Casei-atelier, care a aparținut artistului, în administrarea Muzeului Județean Mureș, după recenta achiziție făcută de Consiliul Județean Mureș.
„Întâlnirea subliniază relevanța Casei-atelier Ion Vlasiu din Bistra Mureșului și a includerii sale recente în patrimoniul cultural public, marcând o deschidere importantă către noi oportunități culturale, educative și comunitare. Spațiul devine astfel nu doar un loc de memorie și evocare, ci și un punct de plecare pentru proiecte interdisciplinare, întâlniri cu publicul, programe educaționale pentru tineri și activități menite să revitalizeze viața culturală a zonei”, se arată în anunțul făcut de muzeu.
La evenimentul cu acces liber sunt invitați, între alții, Tudor Vlasiu (profesor, nepotul artistului), Dorel Marc (istoric, etnograf), Dorel David Morar (sculptor), Cora Fodor (istoric de artă), care vor aduce perspective complementare, reflectând atât zona decizională, cât și pe cea artistică, academică și comunitară. Vor fi discutate valorificarea resurselor culturale și educative pe care le oferă Casa-atelier și potențialul de a atrage vizitatori, cercetători și artiști, consolidând legătura cu Galeria Ion Vlasiu din Palatul Culturii din Târgu Mureș.

Interior atelier Bistra
Peste 500 de lucrări, donate
Istoricul și criticul de artă Ioana Vlasiu, fiica artistului, donează mai mult de cinci sute de lucrări de sculptură, pictură, grafică, mare parte din arhivă (manuscrise, corespondență, fotografii, clișee pe sticlă, cupuri de presă etc.), biblioteca, lucrări de alți artiști și obiecte țărănești.
Alături de lucrările amplasate în generoasa grădină a casei, de cele păstrate în interior, împreună cu peste o sută de desene, schițe și obiecte de artă țărănească, care i-au aparținut, Casa-atelier formează astăzi un ansamblu valoros ce documentează universul artistic și personal al sculptorului.
Construită după un concept propriu, în anii ʼ70, casa a fost locul în care Vlasiu a creat, verile, timp de 25 de ani. Aici a luat formă capodopera „Stihiile războiului” (1968 – 1976) , lucrare monumentală expusă la Bienala de la Veneția (1976), ajunsă acum în patrimoniul muzeului. Grădina și interiorul păstrează peste 200 de ansambluri sculpturale (precum „Aleea proverbelor” și „Spațiu de reculegere”), sculpturi, desene, schițe, obiecte de artă țărănească care împreună conturează o viziune artistică profund legată de natură, de etosul românesc și de memorie.