Catedrala Notre Dame din Paris va fi accesibilă publicului în 2024, la cinci ani după ce a fost parţial distrusă de incendiu
Catedrala Notre Dame din Paris va fi din nou deschisă publicului, la cinci ani după ce a fost parţial distrusă de un incendiu, scriu cei de la CNN.
În prezent, clădirea de patrimoniu a fost complet securizată, potrivit unei declaraţii oficiale, săptămâna trecută.
Acest proces a inclus protejarea statuilor de gargui de pe faţadă şi eliminarea părţilor arse de pe suprafaţa clădirii de aproape nouă secole.
“Asta înseamnă că putem spune oficial că această catedrală este salvată şi că stâlpii ei de rezistenţă sunt solizi”, a declarat preşedintele organizaţiei responsabile de restaurare, Jean-Louis Georgelin pentru BFMTV, post afiliat CNN.
“Acum vom putea să trecem la faza de restaurare şi reconstrucţie a părţilor distruse de incendiu, astfel încât să poată fi deschisă publicului în 2024”, a adăugat el.
Respectiva reconstrucţie va începe lunile viitoare. La peste doi ani de la incendiul din aprilie 2019, anchetatorii încă nu au aflat o cauză clară a incendiului devastator iar procurorii au afirmat că este posibil ca focul să fi fost declanşat de o ţigară sau de un scurtcircuit. După numeroase dezbateri, a fost convenit ca Notre Dame să fie restaurată după planurile iniţiale.