Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Cea mai mare ediție Romanian Jewelry Week la București
rojw, romanian jewelry week

Cea mai mare ediție Romanian Jewelry Week la București

Cel mai amplu eveniment dedicat bijuteriei contemporane la București anul acesta, a patra ediție Romanian Jewelry Week, va avea loc între 4 și 8 octombrie, la Biblioteca Națională a României, și reunește mai mult de 230 de designeri, școli, asociații și colective din 30 țări.

ROJW 2023 aduce mii de creații de bijuterie de autor din România, Regatul Unit, SUA, Australia, Franța, Kuwait, Cehia, Lituania, Italia, Grecia, Mexic, Lituania, Israel, Ucraina și Belgia, între altele.

Romanian Jewelry Week a inclus anul acesta două alte evenimente – la ISHO Timișoara, parte din programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, și prima ediție la Chișinău, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Expoziția centrală din ROJW București

Expoziția centrală va fi deschisă pe 4 octombrie, la ora 18:30, la Biblioteca Națională a României, și va fi completată de opt expoziții colective, școli și asociații internaționale de renume: Slovenian Jewelry Week, Plus One Collective, Legnica Silver Festival Polonia, ArtsThread în colaborare cu Gucci, One and Three Collective, Precious Collective și The Sense of Beauty Gallery, precum și colectivul de câștigători ai concursului „Timeless Jewelry” organizat de Muzeul Național de Artă Brașov.

Un juriu internațional va desemna premiile ediției, juriu care are în componență reprezentanți consacrați ai unora dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul bijuteriei contemporane precum Federația Europeană de Bijuterie, Muzeul de Bijuterie din Atena Ilias Lalaounis, Legnica Silver Festival și multe altele.

Târg cu zeci de designeri

În perioada 7 – 8 octombrie, tot la Biblioteca Națională a României, va avea loc Romanian Jewelry Week Fair, care va include mai mult de 60 de designeri de bijuterie contemporană.

Romanian Jewelry Week va ajunge în patru alte spații din București: Muzeul Național al Literaturii Române – expoziția „Bijuteria și Literatura” (Tincal lab, Portugalia), AlbAlb – Romanian Jewelry Focus, Muzeul Național Cotroceni și Assamblage Jewelry Gallery.

Programul special Romanian Jewelry Week va include în acest an o serie de workshop-uri și conferințe susținute de profesori, designeri, curatori și profesioniști din întreaga lume.

Biletele pot fi cumpărate – în format electronic – de pe iabilet.ro.